Săptămâna europeană pentru securitatea și sănătatea în muncă
Campania este organizată de Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă și se va desfășura până pe 28 octombrie, cu sute de evenimente în întreaga Europă.
Articol de Victor Gheorghe, 26 Octombrie 2016, 09:23
Este „Săptămâna europeană pentru securitatea și sănătatea în muncă”, o campanie care dorește să sublinieze importanța asigurării unor condiții sigure pe toată durata vieții profesionale.
Campania este organizată de Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă și se va desfășura până pe 28 octombrie, cu sute de evenimente în întreaga Europă.
Potrivit unui comunicat, dr. Christa Sedlatschek, directoarea Agenției, afirmă că „27 % din lucrătorii europeni nu cred că vor mai fi capabili să desfășoare aceeași muncă la vârsta de 60 de ani .De aceea, prevenirea accidentelor de muncă și a problemelor de sănătate reprezintă o piatră de temelie a campaniei. Angajatorii trebuie să țină seama de diversitatea forței de muncă și să acorde o atenție deosebită lucrătorilor vulnerabili: lucrători tineri, lucrători vârstnici, persoane cu handicap, femei”.
AUDIO: Europa la zi. Euranet Plus.
Se preconizează că, până în anul 2030, lucrătorii cu vârsta peste 55 de ani vor reprezenta cel puțin 30 % din totalul forței de muncă în multe țări ale Uniunii Europene. Acest fapt creează provocări pentru angajați, angajatori și întreprinderi. Având în vedere îmbătrânirea populației și scăderea demografică, este esențial să se creeze condiții de muncă sigure și sănătoase pentru toți lucrătorii pe toată durata vieții profesionale.
Prin acest demers se asigură că forța de muncă europeană este durabilă și dinamică.
Agenția Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă și partenerii săi sunt lideri în promovarea vieții profesionale durabile și în sprijinirea angajatorilor, pentru ca aceștia să beneficieze de contribuția pe care o pot aduce organizațiilor lucrătorii mai în vârstă.
Agenția oferă asistență partenerilor în eforturile depuse, furnizându-le numeroase resurse gratuite pe site-ul campaniei: de exemplu, ghidul electronic interactiv și ușor de folosit, care pune la dispoziție informații și orientări practice privind gestionarea securității și a sănătății unei forțe de muncă în curs de îmbătrânire.
Informațiile sunt adaptate fiecărei țări, iar utilizatorii pot personaliza informațiile în funcție de necesitățile lor, în calitate de angajatori, lucrători sau manageri de resurse umane.
De asemenea, s-au publicat recent cinci fișe informative care subliniază faptul că factorii legați de modul de viață sau de anumite ocupații pot avea un rol chiar mai important în starea generală de sănătate și pentru riscurile de la locul de muncă decât vârsta cronologică.