Programul de asistenţă financiară a Ciprului, pe drumul cel bun
Economia Ciprului va da primele semne de revenire în 2015, potrivit echipei de experţi care s-a aflat la Nicosia în ultimele două săptămâni.
Articol de Mihaela Mihai, 02 August 2013, 08:33
Programul de asistenţă financiară a Ciprului se află pe drumul cel bun.
Este concluzia experţilor Comisiei Europene, ai Băncii Centrale Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional la finalul misiunii de evaluare din această ţară.
Economia Ciprului va da primele semne de revenire în 2015, potrivit echipei de experţi care s-a aflat la Nicosia în ultimele două săptămâni.
Reprezentanţii celor trei organisme internaţionale au analizat programul economic al acestei ţări susţinut financiar de către Mecanismul European de Stabilitate şi Fondul Monetar Internaţional.
Evaluarea generală realizată de cele trei organisme a ajuns la concluzia că programul din Cipru se află pe drumul cel bun şi că toate obiectivele fiscale au fost îndeplinite datorită măsurilor de consolidare fiscală, aflate în curs de desfăşurare, precum şi a prudenţei execuţiei bugetare.
Audio: Programul de asistenţă financiară a Ciprului, pe drumul cel bun.
Cu toate că autorităţile sunt hotărâte să aplice măsurile cerute de creditorii internaţionali, rămân încă riscuri substanţiale - spun experţii care cer continuarea implementării unor reforme structurale.
Contextul economic rămâne problematic şi imprevizibil pe termen scurt - au mai subliniat oficialii Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional.
Ei atrag atenţia că productivitatea ar urma să se diminueze cu aproximativ 13% în perioada 2013-2014.
Indicatorii de încredere s-au îmbunătăţit uşor de la loviturile din aprilie - au mai indicat reprezentanţii instituţiilor internaţionale, subliniind că o problemă rămâne gradul de ocupare al forţei de muncă în condiţiile în care rata şomajului a continuat să crească.
Un punct forte îl reprezintă politicile din sectorul financiar care au fost orientate în direcţia restabilirii încrederii în sistemul bancar.
Autorităţile au luat măsuri drastice, dar necesare pentru recapitalizarea completă a Bank of Cyprus, permiţând astfel instituţiilor de credit să revină la normal.
Este nevoie însă că autorităţile de la Nicosia să ia măsuri de combatere a evaziunii fiscale şi de consolidare a corectării veniturilor care pot ajuta, de asemenea, în contextul crizei actuale.
Este necesară, totodată, o reformă profundă a sistemului de asistenţă socială pentru a asigura protecţie sporită comunităţilor şi persoanelor vulnerabile.
Elementul central al acestei reforme îl constituie - în opinia creditoritorilor - introducerea de la jumătatea anului viitor a unui venit minim garantat.
Concluziile misiunii urmează să fie analizate în septembrie de miniştrii de finanţe din zona euro şi de conducerea Fondului Monetar Internaţional.
După aprobarea lor, Cipru ar trebui sa primască un miliard şi jumătate de euro din partea Mecanismului European de Stabilitate şi aproximativ 86 de milioane de euro de la Fondul Monetar Internaţional.