Noua Strategie de securitate internă a Uniunii Europene
Europarlamentarii recomandă, în rezoluţia adoptată pe 17 decembrie ca noua strategie să fie orientată spre viitor şi să aibă capacitatea de a face faţă noilor tipuri de ameninţări.
Articol de Mihaela Mihai, 30 Decembrie 2014, 11:14
Parlamentul European vrea ca noua Strategie de securitate internă a Uniunii Europene să se adapteze rapid la situațiile neprevăzute și la noile tipuri de amenințări.
Solicitarea apare într-o rezoluție adoptată de Parlamentul European în ultima sesiune plenară din acest an şi se referă la Strategia de securitate internă a Uniunii pentru următorii 5 ani, mai precis pentru perioada 2015 – 2019.
Documentul este în momentul de faţă în curs de elaborare de către Comisia Europeană, iar înainte de a intra în vigoare are nevoie de aprobarea şefilor de stat şi de guvern din statele membre.
Europarlamentarii recomandă, în rezoluţia adoptată pe 17 decembrie, ca noua strategie să fie orientată spre viitor şi să aibă capacitatea de a face faţă noilor tipuri de ameninţări.
Audio: Europa la zi.
Parlamentarii europeni se declară îngrijoraţi, în primul rând, de numărul tot mai mare de cetăţeni şi resortisanţi ai Uniunii care se alătură organizaţiilor teroriste în zonele de conflict, precum Siria sau Irak.
Există riscul, atrag atenţia membrii legislativului comunitar, ca odată întorşi în ţările de origine să aibă opinii radicale şi să pună la cale atentate.
S-a întâmplat în luna mai în Belgia, când atacul de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles, soldat cu 4 morţi, a fost pus la cale de un tânăr francez, de origine algeriană, care a petrecut un an în Siria altături de jihadiştii Statului Islamic.
În aceste condiţii, europarlamentarii consideră că pentru a face faţă radicalizării şi intoleranţei este nevoie de măsuri prin care organizaţiile teroriste să fie împiedicate să primească sprijin financiar şi să recruteze noi adepţi.
Se impune totodată, arată rezoluţia legislativului de la Strasbourg, un schimb rapid şi eficient de informații între statele membre, dar cu o protecție corespunzătoare a datelor şi a unor garanții adecvate privind respectarea vieţii private.
Actuala Strategia de securitate internă a Uniunii a fost prezentată de Comisia Europeană în noiembrie 2010 şi a cuprins cinci pași către o Europă mai sigură.
Principalele provocări la adresa securității Uniunii Europene au fost considerate faptele grave de criminalitate organizată, terorismul, criminalitatea informatică, securitatea frontierelor și gestionarea dezastrelor naturale și a celor provocate de om.
Strategia a fost însoțită de eforturi financiare substanțiale. Începând cu 2007, Comisia a finanțat cu aproape un miliard 400 de mii de euro un program de cercetare în domeniul securităţii.