Noi reguli privind schema de sprijin pentru energia verde
Comisia Europeană va stabili un set de reguli privind schemele de sprijin pentru energia regenerabilă şi intervenţiile statului în funcţionarea acestor scheme.
Articol de Victor Gheorghe, 24 August 2013, 11:39
Comisia Europeană redactează un regulament de funcţionare a schemelor de sprijin pentru energia regenerabilă la nivel European.
Comisia susține că are în atenție inclusiv reglementarea intervenției guvernelor în sectorul energetic.
Astfel, în toamnă urmează să fie elaborat un set de reguli pentru schemele de sprijin astfel încât acestea să fie eficiente din punctul de vedere al costurilor şi să nu cauzeze disfuncţii în pieţele de energie din statele membere – potrivit unui comunicat semnat de Marlene Holzner, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Energie, Günther Oettinger.
Precizările au fost făcute după ce grupul ceh CEZ a depus o plângere la Comisia Europeană cu privire la decizia României de a amâna acordarea unor certificate verzi, măsura care ar putea costa compania până la 66 milioane euro pe an, potrivit Reuters.
Audio: CE susține că are în atenție inclusiv reglementarea intervenției guvernelor în sectorul energetic.
“Această măsură contravine principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, în special celui referitor la libera mişcare a capitalului”, susţine grupul.
Ca răspuns, Comisia dă asigurări că știe faptul că CEZ are un număr de proiecte de producere a energiei în România şi beneficiază astfel de schema de sprijin.
Mai multe plângeri venite de la actuali sau viitori beneficiari ai schemei de sprijin sunt sub investigaţie din martie, anul acesta“ – se mai precizează în comunicatul dat publicității la Bruxelles.
Guvernul a decis să amâne acordarea unui certificat verde pentru energia eoliană şi microhidrocentrale şi a două certificate pentru energia fotovoltaică.
Recuperarea certificatelor verzi se va face din 2017 pentru centralele hidro şi solare, respectiv din 2018 pentru cele eoliene.
Energia verde este recompensată în România cu un număr variabil de certificate în funcţie de tehnologie.
Aceste certificate au prin lege o valoare cuprinsă între 27 şi 55 de euro şi mai departe sunt achiziţionate de furnizorii de energie care trebuie să îndeplinească anual anumite cote privind ponderea energiei regenerabile în cantitatea totală livrată clienţilor.
Pentru furnizori, însă, aceste certificate înseamnă costuri suplimentare care mai departe sunt transmise în facturi.
În contextul unei reveniri economice lente, în care industrii întregi, mari consumatoare de energie, continuă să fie afectate de cererea scăzută, creşterea facturilor a devenit nesustenabilă, iar situația se regăsește și în țări cu economii mai puternice cum ar fi Cehia, Spania, Marea Britanie şi chiar Germania.