Lipsa încrederii, piedică în calea dezvoltării comerţului online
Comisia Europeană a anunţat că va prezenta, înainte de sfârșitul anului, o propunere al cărei scop este să elimine barierele din calea comerţul online transfrontalier.
Articol de Costin Grigore, 23 Septembrie 2015, 11:56
Anunţul vine după ce ultimul raport privind consumul în Uniunea europeană a arătat că e-comerţul este mult sub potenţial, situaţie cu implicaţii negative asupra ambiţiosului proiect european de creare a unei pieţe unice digitale.
Principala piedică în calea dezvoltării comerţului electronic rămâne lipsa de încredere, atât a cumpărătorilor cât şi a companiilor.
Ea este dublată de restricţii teritoriale şi de aplicarea unor preţuri discriminatorii în funcţie de ţara de reşedinţă a consumatorilor, a constatat Comisia Europeană.
Audio: Europa la zi. Euranet Plus.
Multe dintre plangerile primite la Centrele europene ale Consumatorilor vizează tocmai aceste practici.
De exemplu unii comercianţi refuză accesul cumpărătorilor la un site din cuza locului unde se află aceştia sau îi redirecţionează către un magazin local cu preţuri mai mari.
Sunt cauze care sporesc neincrederea în cumpărăturile on-line, reticenţă constatată şi la noi:
VOX: "imi este frică de astfel de inconveniente.... pot sa zic că in general am fost multumit, dar...."
Situaţia, redată de ultimul raport european privind consumul, care se concentrează pe piaţa unică digitală arată că 61 la sută dintre europeni preferă să cumpere online din ţara lor decât dintr-un alt stat şi că doar 7 la sută dintre companii au curaj să vandă transfrontalier.
Pentru a schimba aceste date, comisarul pentru Justiţie şi Consum, a Věra Jourová, anunţat că executivul comunitar va prezenta, pană la sfarşitul anului o propunere care să faciliteze comerţul online transfrontalier. Este o parte importantă a proiectului lansat, în primăvară, de realizare a pieţei unice digitale în UE. Urmăreşte şi simplificarea procedurilor pentru ca întreprinderile să vandă mai uşor în alte ţări, spunea vicepreşedintele Comisiei responsabil cu piaţa unică digitală, ANDRUS ANSIP
"Dacă regulile ar fi aceleaşi, sau mai simple, în toate ţările membre, mai mult de jumătate dintre companii şi-ar vinde produsele pe tot cuprinsul Uniunii Europene. Internetul pare a nu avea frontiere. Dar astăzi, "Internetul tuturor lucrurilor" se loveşte de graniţele naţionale. Standardele şi sistemele trebuie unificate", a spus Andrus Ansip.
Comisia mai intenţionează să crească gradul de cunoaştere a drepturilor consumatorilor în rândul europenilor şi promite să dezvolte un sistem mai efficient de despăgubire a clienţilor nemulţumiţi.
Acum majoritatea consumatorilor nu întreprinde nicio acţiune pentru a recupera eventuale pierderi.
Ei sunt descurajaţi ,de exemplu, de procedurile lungi sau de probabilitatea redusă de succes.