CE sprijină agenda reformelor asumată de guvernul de la Kiev
Comisia Europeană sprijină fără echivoc agenda reformelor de amploare pe care şi-a asumat-o guvernul Ucrainei.
Articol de Arina Petrovici, 30 Octombrie 2016, 10:55
Comisia Europeană sprijină fără echivoc agenda reformelor de amploare pe care şi-a asumat-o guvernul Ucrainei.
Dimensiunile asistenţei oferite de Uniunea Europeană – fără precedent în relaţiile sale cu o ţară terţă – este evidenţiat într-un raport vizând impactul Grupului de Sprijin pentru Ucraina, în primele sale 18 luni de activitate, şi dat astăzi publicităţii.
AUDIO: Uniunea Europeana. Euranet Plus.
Constituit în primăvara lui 2014 şi devenit operational în toamna aceluiaşi an, Grupul de Sprijin pentru Ucraina a mobilizat 32 de experţi la Bruxelles şi la Kiev pentru a furniza asistenţă şi ajutor financiar major reformelor instituţionale şi legislative.
Grupul cooperează strâns cu Serviciul European de Acţiune Externă, cu Delegaţia Uniunii Europene la Kiev şi, tot mai mult, cu statele membre.
Johannes Hahn, comisarul european responsabil cu politica de vecinătate şi cu negocierile privind extinderea, a apreciat astăzi că raportul reflectă progresele semnificative pe care le-a făcut Ucraina pe calea reformelor – de la combaterea corupţiei la statul de drept, de la gestionarea eficientă a economiei şi a sectorului energetic la descentralizare.
Johannes Hahn a subliniat, totodată, că numeroşi paşi-cheie şi noi legi esenţiale au apărut datorită asistenţei Grupului de Sprijin pentru Ucraina, care se dovedeşte a fi un instrument excelent de impulsionare a reformelor şi de coordonare a eforturilor Uniunii Europene.
Comisarul a dat asigurări că activitatea Grupului va continua şi în anii care vin, pentru a contribui la succesul reformelor în Ucraina.
Raportul, care acoperă perioada septembrie 2014 – martie 2016, dar cu date colectate până în iunie anul acesta, relevă că guvernul ucrainean a făcut paşi importanţi în lupta împotriva corupţiei, prin înfiinţarea mai multor instituţii şi înăsprirea legislaţiei, astfel încât să le susţină în activitatea lor. În acelaşi timp, s-au constatat îmbunătăţiri în funcţionarea justiţiei din Ucraina.
Progrese s-au înregistrat şi în domeniul economic, odată cu pregătirea pentru privatizare a mai multor companii de stat.
De asemenea, esenţial pentru Ucraina, sectorul energetic se liberalizează treptat, printr-o reducere a subsidiarelor Naftogaz – se deschide, astfel, piaţa gazelor şi, în curând, şi cea a electricităţii.
Nu în ultimul rând, Grupul de Sprijin pentru Ucraina a jucat un rol activ în stabilirea modului în care agricultura şi transporturile pot contribui cel mai eficient la constituirea unei economii moderne.
Să mai spunem că Grupul s-a asigurat că bugetul asistenţei pentru Ucraina – până la 200 de milioane de euro pe an, fonduri nerambursabile – este alocat unor necesităţi precise de reformă şi, în colaborare cu statele membre, încearcă să maximizeze impactul investiţiilor Uniunii Europene în acestă ţară.