CE, 10 milioane de euro pentru finanțarea cercetărilor în cazul Zika
Comisia Europeană a deblocat 10 milioane de euro pentru finanţarea cercetărilor legate de virusul Zika.
Articol de Arina Petrovici, 18 Martie 2016, 09:42
Comisia Europeană a deblocat 10 milioane de euro pentru finanţarea cercetărilor legate de virusul Zika transmis de ţânţari ce afectează în prezent peste 40 de ţări din America Latină şi Caraibe.
Cea mai lovită este Brazilia, unde a crescut numărul cazurilor de malformaţii cerebrale grave la nou-născuţi.
Chiar dacă riscul de propagare a acestuia în Uniunea Europeană este redus, îngrijorările sunt legate de inexistenţa actualmente a unui tratament sau vaccin împotriva virusului, iar testele care permit diagnosticarea infecţiilor nu sunt disponibile pe scară largă.
AUDIO: Europa la zi. Euranet Plus.
Alte preocupări majore privesc limitarea propagării virusului, reducerea riscurilor în cazul gravidelor, dar şi transmiterea maladiei pe cale sexuală. Ajutorul care provine din programul Uniunii Europene de finanţare a cercetări şi inovării "Orizont 2020" va fi destinat cu prioritate proiectelor vizând stabilirea legăturii între virus şi malformaţiile cerebrale grave semnalate la nou-născuţi.
O dată demonstrată această legătură, cercetătorii vor putea trece la combaterea virusului Zika, inclusiv prin dezvoltarea instrumentelor de diagnosticare şi de testare a tratamentelor sau a potenţialelor vaccinuri.
Vytenis Andriukaitis, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, a subliniat că Bruxelles-ul urmăreşte atent situaţia şi că o dată cu apropierea verii şi proliferarea ţânţarilor, colaborează strâns cu toate instituţiile europene şi internaţionale abilitate, pentru a pune în aplicare toate măsurile necesare astfel încât răspunsul la această situaţie să fie unul coerent şi bine coordonat.
La rândul său, Celso Pansera, ministrul brazilian al ştiinţei, tehnologiei şi inovării, a calificat drept esenţial acest parteneriat cu Uniunea Europeană şi a apreciat că iniţiativa va stimula cercetarea virusului Zika nu doar în Brazilia, ci la nivel mondial, în beneficiul tuturor oamenilor.
Această nouă finanţare este complementară altor iniţiative de cercetare care se derulează sub egida programului "Orizont 2020" şi care pot ajuta la combaterea virusului Zika. /O iniţiativă/ în valoare de 40 de milioane de euro este destinată realizării vaccinurilor împotriva malariei şi a bolilor infecţioaase neglijate, din care face parte şi Zika.
Altă iniţiativă, în valoare de 10 milioane de euro, vizează dezvoltarea de infrastructuri de cercetare pentru combaterea maladiilor cu transmitere vectorială şi ar putea contribui şi ea la stârpirea ţânţarilor care propagă virusul Zika.
În fine, Uniunea Europeană cofinanţează şi alte cercetări legate de prevenirea bolilor infecţioase în America Latină şi în Caraibe.