Acord istoric în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului
Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a precizat că acordul este menit să impulsioneze comerţul şi ar putea adăuga aproape un miliard de dolari la economia globală.
Articol de Victor Gheorghe, 10 Decembrie 2013, 13:43
Comisia Europeană a contribuit la semnarea unui acord istoric în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
La reuniunea ministerială din insula indoneziană Bali a participat şi o delegaţie a Comisiei Europene.
Ce rol a jucat acolo această delegaţie ne spune comisarul European pentru comerţ Karel De Gucht:
“Astăzi am salvat Organizaţia Mondială a Comerţului și pachetul Bali. Am evitat pierderea beneficiilor pe care acest pachet de măsuri le va avea pentru noi toți, dar în special pentru țările în curs de dezvoltare. Deci, ce însemnă Pachetul Bali? În esenţă, este vorba despre facilitarea schimburilor comerciale, despre a ajuta mai multe țări să devină mai eficiente. Permiteți-mi să fiu foarte clar. Uniunea Europeană se angajează să ajute țările în curs de dezvoltare astfel ca aceastea să ajungă să se ajute singure. Asta-i povestea de succes a pachetului Bali!”
Audio: Comisia Europeană a contribuit la semnarea unui acord istoric în cadrul OMC.
La rândul său, comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a spus:
“În pachetul de măsuri Bali, avem o componentă pe agricultură foarte bună, care creează oportunitatea de a lucra atât în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului cât şi împreună cu instituții internaționale precum Fondul Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie.
"Este vorba despre a crea securitate alimentară atât prin comerț cât şi prin stimularea investițiilor, scopul fiind eradicarea sărăciei. Noi am fost de acord cu privire la acțiunile de cooperare pentru a face comerț între noi mai simplu, mai rapid și mai ieftin pentru a contribui la accelerarea creșterii economice în întreaga lume."
Foarte important de menţionat este faptul că acordul semnat în Bali este primul din istoria Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Momentul a fost salutat de preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso care a precizat că acordul este menit să impulsioneze comerţul şi ar putea adăuga aproape un miliard de dolari la economia globală.
Costurile comerciale ar putea fi reduse cu 10 procente pentru economiile dezvoltate, iar ţările în curs dezvoltare ar putea economisi 325 de milioane de euro anual.
Acordul simplifică procedurile comerciale şi oferă, în acelaşi timp, ţărilor sărace mai multe modalităţi pentru a-şi vinde produsele.
Momentul Bali este considerat drept un important pas înainte pentru Organizaţia Mondială a Comerţului, care a depus eforturi susţinute pentru perfectarea de noi acorduri comerciale.