Ziua protecţiei datelor personale marcată în UE
Vicepreşedintele CE, Viviane Reding, atrage atenţia că protecţia datelor personale reprezintă un drept fundamental, iar reforma în domeniu va duce la creşterea siguranței.
Articol de Adriana Leu, 28 Ianuarie 2014, 11:40
Marți, în Uniunea Europeană este marcată "Ziua protecţiei datelor personale", prilej cu care comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding, va ţine un discurs.
Marți se împlinesc 33 de ani de la semnarea Convenţiei pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, primul instrument legal adoptat în domeniu.
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, atrage atenţia că protecţia datelor personale reprezintă un drept fundamental, iar reforma în domeniu, propusă acum doi ani, va duce la creşterea siguranţei.
În ianuarie 2012, Comisia Europeană a propus modificări menite să satisfacă exigenţele impuse de condiţiile prezentului, când tot mai multe activităţi pot fi făcute cu ajutorul unui calculator cu acces la internt.
Audio: Ziua protecţiei datelor personale marcată în Uniunea Europeană.
Propunerile se află în discuţie şi la această dată, însă reforma politicii de protecţie a datelor personale figurează pe lista priorităţilor actualei preşedinţii a Uniunii Europene, astfel că în luna aprilie este aşteptat ca Parlamentul European să adopte propunerile.
Un acord al tuturor instituţiilor europene implicate în acest proces este posibil până la finalul acestui an. În momentul de faţă, nouă din zece europeni se declară îngrijoraţi de modul în care aplicaţiile mobile dispun de o serie de date personale, fără acordul loc, în timp ce şapte din zece europeni sunt preocupaţi de modul în care aceste date sunt folosite de companii.
Reforma legislaţiei europene în domeniul protecţiei datelor personale vizează aplicarea dreptului de a fi uitat în momentul în care nu mai doreşti ca datele tale să fie păstrate.
O altă propunere se referă la portabilitatea datelor, astfel încât procesul de transferare a informaţiilor personale să fie uşurat, însă totul ar trebui să se întâmple doar în urma solicitării unui acord în mod explicit.
Reforma vizează inclusiv obligarea companiilor care stochează date personale de a raporta, în cel mai scurt timp posibil, dacă au fost victimele unui atac informatic.
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, a subliniat în repetate rânduri necesitatea existenţei unui echilibru între viaţa privată şi libera circulaţie a datelor personale, un proces necesar în plan economic.