Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ziua Europeană a Justiției Civile

La instanţe şi parchete din toată Uniunea Europeană, inclusiv din România, sunt organizate manifestări de tipul „porţi deschise”.

Ziua Europeană a Justiției Civile

25 Octombrie 2016, 09:47

Astăzi este Ziua Europeană a Justiției Civile.

La instanţe şi parchete din toată Uniunea Europeană, inclusiv din România, sunt organizate manifestări de tipul „porţi deschise”, pentru ca toţi cei care doresc să poată vedea cum funcţionează justiţia.

La 5 iunie 2003, Consiliul Europei și Uniunea Europeană au stabilit desfășurarea în fiecare an, în ziua de 25 octombrie, a Zilei europene a justiției civile, cu scopul de a aduce în atenția cetățenilor europeni modul de funcționare a justiției și de a sprijini dezvoltarea unui spațiu judiciar comun european.

AUDIO: Agenda europeana. Euranet Plus.

Oamenii trebuie să ştie că au dreptul la acces la justiție în materie civilă, în situațiile în care muncesc, se căsătoresc, au copii sau achiziționează bunuri și servicii într-un alt stat al Uniunii Europene. Altfel spus, rostul principal al acestei celebrări este acela de a aminti că justiția este un serviciu pentru cetățeni, care le dă posibilitatea de a-și rezolva disputele private și de a-și afirma drepturile.

Pe de o parte, ritmul tot mai alert al transformărilor sociale din ultimii ani a generat un proces intens de profesionalizare a justiției civile, ramurile dreptului privat fiind în continuă diversificare. Pe de altă parte, normele și procedurile judiciare devin tot mai specializate și complexe, iar de aici apare pericolul unei 'abstractizări' a modului de funcționare a mecanismului judiciar pentru majoritatea cetățenilor.

Prin organizarea evenimentelor din această zi se dorește o încercare de creștere a gradului de transparență a procedurilor judiciare, în așa fel încât acestea să fie pe deplin accesibile fiecărui cetățean în parte. Acțiunile desfășurate au ca scop apropierea justiției de cetățeni, pentru a-i ajuta să fie mai bine informați asupra drepturilor lor și pentru a înțelege mai bine modalitatea de funcționare a justiției de zi cu zi.

În România se organizează, anual, la 25 octombrie, la nivelul tuturor instanțelor și parchetelor, acțiuni de tipul "porţi deschise", prin invitarea cetățenilor la sediile instituțiilor, precum și la sediul Consiliului Superior al Magistraturii. Aceste evenimente au ca scop consolidarea relației de încredere între cei care înfăptuiesc actul de justiție, magistrații și beneficiarii acestuia, justițiabilii.

La "Ziua porților deschise" sunt invitați studenți, elevi, auditori de justiție reprezentanții societății civile, jurnaliști, precum și toți cei interesați de activitatea acestor instituții.

EuranetPlus speră să vă ofere ştiri despre UE în curând
Agenda europeană 07 Martie 2017, 08:41

EuranetPlus speră să vă ofere ştiri despre UE în curând

EuranetPlus speră să vă ofere ştiri despre Uniunea Europeană în curând.

EuranetPlus speră să vă ofere ştiri despre UE în curând
Miniştrii agriculturii din statele membre ale UE, reuniune la Bruxelles
Agenda europeană 06 Martie 2017, 10:16

Miniştrii agriculturii din statele membre ale UE, reuniune la Bruxelles

Miniştrii vor analiza, la întâlnirea de astăzi, propunerile preşedinţiei malteze a Uniunii Europene referitoare la viitoarea...

Miniştrii agriculturii din statele membre ale UE, reuniune la Bruxelles
Cât de digitalizată este ţara dumneavoastră?
Agenda europeană 03 Martie 2017, 08:11

Cât de digitalizată este ţara dumneavoastră?

Sub acest titlu, Comisia Europeană va da astăzi publicităţii Indexul Economiei şi Societăţii Digitale pe anul 2017.

Cât de digitalizată este ţara dumneavoastră?
Bruxelles: Forum european dedicat migrației
Agenda europeană 02 Martie 2017, 12:50

Bruxelles: Forum european dedicat migrației

Ajuns la cea de-a treia ediție, Forumul este organizat de Comisia Europeană și de Comitetul Economic și Social European.

Bruxelles: Forum european dedicat migrației
Acordurile comerciale au stimulat exporturile agricole ale UE
Agenda europeană 01 Martie 2017, 14:04

Acordurile comerciale au stimulat exporturile agricole ale UE

Este concluzia unui studiu independent privind acordurile comerciale încheiate cu trei țări – Mexic, Coreea de Sud și Elveția.

Acordurile comerciale au stimulat exporturile agricole ale UE
Reforma sistemului de acordare de azil
Agenda europeană 28 Februarie 2017, 13:22

Reforma sistemului de acordare de azil

Reforma sistemului de acordare de azil, pentru migranţi, în ţările europene, este analizată, astăzi, la reuniunea comitetului...

Reforma sistemului de acordare de azil
Propuneri legislative din pachetul privind energia curată
Agenda europeană 27 Februarie 2017, 14:06

Propuneri legislative din pachetul privind energia curată

O serie de propuneri legislative din pachetul privind energia curată vor fi discutate, astăzi, la Bruxelles, în Consiliul...

Propuneri legislative din pachetul privind energia curată
Comisia Europeană, ajutor de urgenţă pentru Sudanul de Sud
Agenda europeană 24 Februarie 2017, 06:13

Comisia Europeană, ajutor de urgenţă pentru Sudanul de Sud

Acest nou ajutor umanitar acordat de UE este destinat celor mai urgente nevoi ale populaţiei şi sprijinirii ţărilor vecine,...

Comisia Europeană, ajutor de urgenţă pentru Sudanul de Sud