UE, ajutor umanitar suplimentat pentru Somalia
Uniunea Europeană a suplimentat ajutorul umanitar pentru Somalia, care se confruntă cu foametea şi lipsa asistenţei medicale.
Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 12 August 2014, 11:39
Seceta severă şi războiul civil au adus populaţia Somaliei la sărăcia extremă.
După ce, în 2011, o foamete de proporţii a lovit mai multe regiuni ale ţării şi a lăsat în urmă peste 250 mii de morţi, acum o nouă criză alimentară ameninţă.
Familii întregi nu au nimic de mâncare, iar din cauza conflictului dintre grupări rivale, activitatea economică şi agricolă, atâta câtă mai poate fi în această ţară subdezvoltată, este permanent perturbată.
Aproximativ 3 milioane de persoane au nevoie de ajutor, între care aproape 1 milion au ajuns într-o sitaţie limită.
Audio: UE, ajutor umanitar suplimentat pentru Somalia.
Peste 200 mii copii somalezi de până la 5 ani suferă de malnutriţie accentuată, dintre care aproape 50 mii riscă să moară în orice clipă, dacă nu sunt trataţi.
Peste 1 milion de oameni şi-au părăsit locuinţele în calea luptelor şi se află în pribegie trăind în condiţii de nedescris. Potrivit estimărilor ONU, nivelul de foamete pentru Somalia a fost stabilit la 2 adulţi sau 4 copii, din 10 mii, care mor de foame.
Comisia Europeană a deblocat recent încă 10 milioane de euro pentru victimele crizei, care se accentuează cu fiecare zi în această ţară.
Ajutorul european constă în furnizarea de alimente şi apă, servicii medicale de bază, echipamente sanitare, precum şi obiecte nealimentare de strică necesitate pentru persoanele cele mai vulnerabile.
Această nouă alocare ridică la 49 milioane de euro contribuţia Uniunii la ajutorul umanitar pentru Somalia.
UE, cel mai important donator la nivel mondial către Somalia
Din păcate, personalul sanitar internaţional se confruntă cu numeroase ameninţări de securitate în teren şi ajuge cu dificultate în statele unde criza alimentară şi sanitară face ravagii, Somalia fiind pe primul loc în lume între destinaţiile cele mai periculoase pentru operaţiunile uminitare.
De altfel, Uniunea Europeană împreună cu statele membre este cel mai important donator la nivel mondial, furnizând mai mult de jumătate din asistenţa oficială pentru dezvoltare, potrivit organizaţiei pentru cooperare şi dezvoltare economică.
Anul trecut, asistenţa colectivă a Uniunii pentru ţările sărace ale lumii s-a ridicat la 56, 6 miliarde de euro.
Separat, ţările membre, mai bogate, au participat şi cu titlu individual în numeroase acţiuni umanitare.
Mai mult, Uniunea Europeană este principalul partener în proiectul Naţiunilor Unite, de eradicare a sărăciei în lume.