Trei finaliste pentru Premiul LUX
Premiul LUX este acordat de Parlamentul European producțiilor cinematografice care promovează valorile Uniunii și chestiunile sociale.
Articol de Mihaela Mihai, 07 August 2013, 11:48
O peliculă belgiană, una britanică și o coproducție Italia-Franța – sunt finalistele Premiului LUX de anul acesta.
Premiul este acordat de Parlamentul European producțiilor cinematografice care promovează valorile Uniunii și chestiunile sociale.
„The Broken Circle Breakdown”, de Felix van Groeningen, din Belgia, spune povestea de dragoste incredibilă dintre Elise și Didier, care trebuie să facă față bolii grave a fiicei lor.
“The Selfish Giant”, de Clio Barnard – Marea Britanie – este o fabulă contemporană despre doi prieteni, dintre care unul devine lacom și exploatator, iar acest lucru va duce la un eveniment tragic.
Audio: Premiul LUX.
„Miele”, de Valeria Golino - Italia, Franța - este povestea unei femei care ajută să moară oameni bolnavi în fază terminală și relația ei cu un „client” nou – un bărbat perfect sănătos.
Sunt cele trei filme finaliste la ediția din acest an a Premiilor Lux, care își propun promovarea filmelor și culturii europene și stimularea dezbaterii publice despre valorile Uniunii.
Indiferent de tema aleasă, a individului, istorică sau socială, peliculele din cadrul selecţiei oficiale aruncă o scurtă privire asupra europenilor - asupra vieţii lor, convingerilor, îndoielilor sau căutării identităţii lor.
Câștigătorul de anul trecut, drama italiană italiană "lo sono Li, explorează, de exemplu, problemele imigrației și conflictele dintre apartenența la o comunitate și aspirațiile personale. Este o poveste despre prietenia care trece dincolo de stereotipurile și prejudecățile față de "străini".
Anul acesta, finalistele au fost alese din 10 candidate.
Câștigătorul va fi anunțat în decembrie, fiind ales prin vot de eurodeputați, dar până atunci cele trei pelicule vor fi difuzate în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.
Filmul laureat, recompensat cu un cec în valoare de zeci de mii de euro, este apoi subtitrat în cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene şi pentru fiecare stat membru se va crea o copie în formatul de 35mm.
Premiul include, de asemenea, adaptarea filmului pentru persoane cu probleme de auz şi de vedere.
Prin acest premiu, Parlamentul European doreşte să elimine barierele lingvistice care deseori reprezintă un obstacol pentru distribuţia filmelor europene.
La prima ediţie din 2007, unul dintre cele trei filme finaliste a fost "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", al lui Cristian Mungiu.