Stadiul proiectelor comune, analizat de Parlamentul European
Două delegaţii ale Parlamentului European merg luni în Polonia şi Statele Unite, pentru a analiza alături de partenerii de acolo stadiul proiectelor comune.
24 Martie 2014, 11:02
Eurodeputaţii din Comisia Economică şi Financiară a Parlamentului European merg în Polonia pentru a discuta cu autorităţile şi cu ceilalţi actori implicaţi progresele făcute în vederea adoptării monedei euro.
Polonia a avut ca obiectiv intrarea în zona euro în anul 2012. La această vreme însă, autorităţile au considerat că economia nu ar fi pregătită pentru o schimbare atât de mare.
Chiar şi în plină recesiune globală, Polonia înregistra cea mai mare rată de creştere din Uniune.
Ministerul de Finanţe a considerat, în urmă cu doi ani, că şi o eventuală înrăutăţire a situaţiei din zona euro ar putea propulsa economia, deoarece ar impulsiona exporturile de pe piaţa autohtonă.
Audio: Stadiul proiectelor comune, analizat de Parlamentul European.
Mai mult, ministrul de atunci, Jan Vincent Rostowski , spunea că ţara sa aşteaptă o reformare profundă a zonei euro, deoarece nu ar exista încă o aşa numită „plasă de siguranţă” pentru problemele care apar. Guvernatorul Băncii Centrale preciza că zlotul nu va fi înlocuit cu euro până cel puţin în anul 2016.
Tonul pare că s-a schimbat însă, odată cu evenimentele din Ucraina. Guvernul de la Varşovia ar putea reevalua decizia de amânare pe termen nedefinit a aderării la euro, într-o încercare a asigura stabilitatea, a anunţat, la începutul acestei luni şeful Băncii Centrale, Marek Belka, pentru Wall Street Journal.
Schimbarea de poziţie este justificată incluisv de analizele făcute de diferite organisme internaţionale care concluzionează că evenimentele din Ucraina, de după alipirea Crimeei la Rusia, ar putea provoca instabilitate economică în estul Europei. Zlotul s-a depreciat deja cu peste 1% în ultimele săptămâni.
Rolul serviciilor financiare în cadrul acordului transatlantic
O a doua delegaţie a Comisiei Economice şi Finanicare din Parlamentul European va discuta luni, la Washington, despre rolul serviciilor financiare în cadrul acordului transatlantic de liber schimb, despre politicile macro-economice, dar şi despre lupta împotriva evaziunii fiscale, fenomen care provoacă în Uniune pierderi anuale de 1 trilion de euro, potrivit datelor oficiale.
La începutul anului, Uniunea Europeană a decis întreruperea temporară a negocierilor cu Statele Unite în vederea unui acord de liber schimb, pentru protecţia investiţiilor străine.
Comisia Europeană a precizat că este vorba de o perioadă de trei luni, în care a fost lansată o consultare publică pe marginea abordării pe care Uniunea trebuie să o urmeze.