Situaţia stocurilor de peşte din apele teritoriale europene
Situaţia stocurilor de peşte din apele teritoriale europene, precum şi alte aspecte economice legate de pescuit vor fi analizate, astăzi, la Bruxelles.
Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 15 Iulie 2016, 11:36
Situaţia stocurilor de peşte din apele teritoriale europene, precum şi alte aspecte economice legate de pescuit vor fi analizate, astăzi, la Bruxelles.
Apetitul oamenilor pentru pește a ajuns să treacă de limitele mărilor şi oceanelor, cu un impact devastator asupra ecosistemelor marine.
Oamenii de știință avertizează că pescuitul excesiv va duce, cât de curând, la schimbări profunde, poate chiar ireversibile, la nivelul oceanelor, iar peştele, ca aliment, va deveni o delicatesă rară și costisitoare.
AUDIO: Agenda europeana. Euranet Plus.
Realitatea este că pescuitul modern depășeşte cu mult capacitatea naturii de a regenera stocurile de pește.
Vasele uriașe folosesc sonare de ultimă generație, care detectează cu maximă precizie și rapiditate bancurile de pește.
Aceste vase sunt, de fapt, adevărate fabrici plutitoare – conțin linii tehnologice de procesare și ambalare a peștelui, sisteme frigorifice uriașe și motoare puternice capabile să tragă echipamentele mari de pescuit prin ocean. Mai simplu spus: peștii nu au nicio șansă.
Dacă n-ar exista un anumit control legat de cine, ce, cât şi unde pescuiește, unele stocuri de pește ar putea dispărea pur şi simplu sau ar înceta să mai fie viabile, în vederea capturării. De aceea, Uniunea Europeană a impus întotdeauna cote de pescuit pentru fiecare zonă, precum şi alte restricţii: ca adâncimea până la care pot fi aruncate năvoadele, tipul de instrumente folosite sau protejarea speciilor în pericol de dispariţie.
Mulți dintre cetățenii europeni depind de mare și de resursele acesteia pentru a-și câștiga existența.
Sectorul european al pescuitului se situează pe locul patru în lume, furnizând, anual, peste 6 milioane de tone de pește.
Pescuitul și industria de prelucrare a peștelui asigură locuri de muncă pentru mai mult de 350 de mii europeni.
Uniunea face tot posibilul pentru ca pescuitul să nu dăuneze mediului, protejând, totodată, interesele consumatorilor și ale pescarilor.
La Bruxelles, se reunesc, astăzi, profesionişti din sectoarele pescuit şi industrializarea peştelui, economişti, reprezentanţi ai administraţiilor naţionale, dar şi ai ONG-urilor, la seminarul organizat de Comisie.
În prezenţa comisarului european pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, Karmenu Vella, vor avea loc dezbateri despre situaţia stocurilor de peşte şi pescuitul ecologic în Mediterana, Marea Neagră şi nord-estul Oceanului Atlantic – menţionează un comunicat al Comisiei Europene.