Sistemul de urgenţă "eCall 112" prezentat de Comisia Europeană
În cazul unui accident rutier, sistemul eCall apelează automat cel mai apropiat centru de urgenţă pentru a permite sosirea mai rapidă a echipelor de intervenţie.
Articol de Adriana Leu, 13 Iunie 2013, 10:33
Comisia Europeană prezintă joi sistemul eCall 112, cu care doreşte să fie dotate, din 2015, toate autoturismele şi vehiculele uşoare.
În fiecare an, în UE se produc aproximativ un milion de accidente rutiere, iar numărul victimelor se ridică la 30.000.
Aceste cifre s-ar putea micşora dacă toate maşinile ar fi dotate cu un sistem de tip eCall.
În cazul unui accident, sistemul apelează automat cel mai apropiat centru de urgenţă şi chiar dacă nici un pasager nu este capabil să vorbească vor fi comunicate datele exacte despre locul accidentului, ceea ce ar permite sosirea mai rapidă a echipelor de intervenţie.
Audio: Reducerea numărului accidentelor rutiere şi a numărului victimelor acestora, prioritate a UE.
Pentru ca acest sistem salvator de vieţi să funcţioneze la nivelul întregii UE, comisia propuse soluţii şi pentru infrastructura necesară gestionării corespunzătoare a apelurilor eCall în centrele naţionale de urgenţă.
Odată devenit complet operaţional se estimează că sistemul eCall va ajuta la salvarea a sute de vieţi anual.
Sistemul eCall. Foto: ec.europa.eu
Reducerea numărului accidentelor rutiere şi a numărului victimelor acestora sunt priorităţi majore ale instituţiilor UE.
Astfel că ideea folosirii la capacitate maximă a unui serviciu de tip eCall în toate statele membre a fost inclusă pe agenda comisiei încă din anul 2005.
Proiectul reprezintă chiar o acţiune prioritară pentru implementarea sistemelor de transport inteligente.
Întrucât aplicaţia eCall este o măsură de securitate rutieră, salvatoare de vieţi, implementarea sistemului a devenit o prioritate şi pentru responsabilii din sistemul automobilistic.
În toamna lui 2011, Comisia Europeană a aprobat un set de recomandări care au fost adresate statelor membre cu scopul de a garanta adaptarea infrastructurii operatorilor de telefonie mobilă, astfel încât apelurile eCall să fie transmise în cel mai eficient mod posibil către serviciile de urgenţă, iar companiile de telefonie să trateze aceste apeluri la fel ca orice alt apel la numărul unic de urgenţă 112.
Potrivit specialiştilor, sistemul e-call reduce timpul de răspuns al serviciilor de urgenţă la jumătate în mediul rural şi cu 60% în zonele construite.
Despre sistemul eCall 112 (lb. română) | |