Rolul dialogului intercultural în promovarea valorilor fundamentale ale UE
Vot final al PE asupra raportului referitor la rolul dialogului intercultural în promovarea valorilor fundamentale ale UE.
Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 19 Ianuarie 2016, 11:07
Parlamentul European va da astăzi la Strasbourg votul final asupra raportului referitor la rolul dialogului intercultural, al diversităţii culturale şi al educaţiei în promovarea valorilor fundamentale ale UE, întocmit de eurodeputata socialistă Julie Ward din Marea Britanie.
UE se află într-un moment special al istoriei, în care toţi cetăţenii, şi cu atât mai mult autorităţile, trebuie să contribuie la prevenirea şi combaterea tuturor formelor de marginalizare, intoleranţă, rasism şi radicalizare, precum şi la menţinerea unui cadru al şanselor egale pentru toţi.
Audio: Agenda europeana. Euranet Plus.
Amploarea pe care a luat-o fenomenul terorist şi recentele evenimente tragice de la Paris arată că Europa s-a schimbat şi că trebuie să găsească soluţii pentru a face faţă situţiilor noi cu care se confruntă.
Raportul dnei Julie Ward subliniază importanţa unui dialog deschis între toate tipurile de comunităţi, care să conducă la o mai bună înţelegere şi acceptare a valorilor fundamentale comune.
Pentru atingerea acestor idealuri, esenţială este educaţia.
De aceea, raportul insistă pe pregătirea tinerei generaţii, oferindu-i acces la o veritabilă educaţie civică, care să o facă mai deschisă la diversitatea culturală, cu accent pe libertatea de gândire, conştiinţă, religie, iar raportoarea britanică propune ca în sălile de clasă să fie integraţi copii de naţionalităţi, religii şi condiţii sociale diferite, astfel încât să se obişnuiască de mici cu diversitatea şi cu realitatea că nu toţi suntem sau gândim la fel.
Uniunea trebuie să aloce fonduri mai mari pentru reducerea abandonului şcolar şi pentru educaţia copiilor defavorizaţi, stimulând astfel coeziunea socială în rândul generaţiilor viitoare, contribuind la dezvoltarea unei conştiinţe europene a lor. În acelaşi scop este încurajat schimbul de experienţă între profesorii din învăţământul primar şi secundar din ţările membre.
Documentul pe care urmează să-l voteze astăzi Parlamentul European le solicită statelor membre să implice comunităţile marginalizate - migranţii, refugiaţii, comunităţile religioase şi laice - în procese de integrare axate pe respect, asigurând participarea tuturor la viaţa civică şi culturală.
Totodată, ţările membre şi comisia sunt invitate să prevină toate formele de discriminare şi marginalizare prin măsuri capabile să reducă inegalităţile economice şi sociale care să li se adreseze inclusiv migranţilor, asigurându-le accesul la educaţie şi facilitându-le integrarea în societatea europeană.