Revizuire a raportului orivind ocuparea forței de muncă
Numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie sau excluziunii sociale s-a stabilizat la nivel general atât în 2013, cât și în 2014.
Articol de Victor Gheorghe, 22 Ianuarie 2016, 15:30
Comisia europeană va prezenta o revizuire a raportului orivind ocuparea forței de muncă în funcție de evoluțiile sociale din ultimul an.
Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale, competenţe şi mobilitatea forţei de muncă Marianne Thyssen va deschide evenimentul, care va cuprinde mai multe paliere de lucru.
Vor fi analizate dezvoltarea competențelor și rolul mobilității și migrației, rolul protecției sociale în promovarea ocupării forței de muncă și combaterea pe termen lung a șomajului pe fondul redefinirii dialogului social.
Audio: Agenda europeana. Euranet Plus.
La ultimul raport prezentat, Comisia Europeană observa că ocuparea forței de muncă și situația socială se îmbunătățesc treptat, în ciuda persistenței anumitor diferențe între statele membre și în interiorul acestora.
Odată cu redresarea economică treptată, se constată că ratele ocupării forței de muncă sunt din nou în creștere, iar rata șomajului este în scădere în aproape toate statele membre. În 2014, rata anuală a șomajului în Uniunea Europeană era încă de peste 10 %, iar în zona euro era și mai mare, dar aceste rate au scăzut în continuare în cursul anului 2015.
Numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie sau excluziunii sociale s-a stabilizat la nivel general atât în 2013, cât și în 2014.
Dar evoluțiile sociale indică încă persistența unor divergențe pe teritoriul Uniuni Europene.
Mai multe state au întreprins reforme, cu efecte pozitive evidente, de exemplu, în materie de creștere a ratelor de ocupare.
Comisia subliniază că au fost inițiate reforme ale sistemelor de impozitare vizând reducerea dispozițiilor cu efect de descurajare a căutării unui loc de muncă și, în același timp, scăderea impozitării veniturilor salariale pentru a sprijini societățile să facă angajări.
Cu toate acestea, în ultimii ani, sarcina fiscală generală asupra forței de muncă a crescut într-un număr considerabil de state membre, în special pentru salariații cu venituri mici și medii. Această tendință este îngrijorătoare, având în vedere că nivelurile ridicate ale sarcinii fiscale pot limita atât cererea, cât și oferta de forță de muncă.
Salariile reale se modifică, în linii mari, în funcție de evoluția productivității în majoritatea statelor membre, cu câteva excepții.
Aceasta este o evoluție pozitivă pentru echilibrul intern și extern al țărilor, chiar dacă mai sunt necesare unele ajustări - se mai precizează în raport.