Reuniune UE-SUA pe teme de justiţie şi afaceri interne
Reprezentanţi ai Uniunii Europene şi Statelor Unite participă la o reuniune ministerială pe teme de justiţie şi afaceri interne.
Articol de Mihaela Mihai, 25 Iunie 2014, 10:48
Întâlnirea are lor la Atena, pe finalul preşedinţiei elene a Uniunii Europene. Gazde ale discuţiilor vor fi ministrul grec al justiţiei, Charalampos Athanasiou, şi cel al ordinii publice şi protecţiei cetăţenilor, Vassilios Kikilias.
De la Bruxelles vor veni vicepreşedintele Comisie Europene, Viviane Reding, care este şi comsiar pentru justiţie, şi comisarul pentru afaceri interne, Cecilia Malmström; în timp ce Statele Unite vor fi reprezentate de secretarul american al justiţiei, Eric Holder, şi de cel a securităţii interne, Jeh Johnson.
Comunicatul oficial anunţă că vor fi examinate subiecte de interes comun şi vor fi căutate căi de a consolida cooperarea între cele două părţi.
Audio: Reuniune UE-SUA pe teme de justiţie şi afaceri interne.
Nu sunt oferite alte detalii. Relaţiile dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană au trecut în toamna anului trecut prin momente delicate, după ce în presă au apărut informaţii despre amploarea programului american de supraveghere a comunicaţiilor.
Jurnaliştii au scris despre interceptarea convorbirilor purtate de milioane de cetăţeni din Franţa sau Spania, dar şi desprea ascultarea telefonului cancelarului german Angela Merkel.
O comisie a parlamentului european a încercat să facă lumină în acest caz, iar o rezoluţie adoptată în martie, în plenul Legislativului de la Strasbourg, afirmă că lupta împotriva terorismului nu va putea niciodată justifica supravegherea secretă şi ilegală.
Dincolo de scandalul interceptărilor, Uniunea Europeană şi Statele Unite poartă, în prezent, negocieri pentru încheierea unui acord de liber schimb, numit oficial "Parteneriatul Transatlantic de Comerţ şi Investiţii".
La finalul tratativelor ar putea fi creat cel mai ambiţios acord comercial şi industrial conceput vreodată între europeni şi americani - ar urma să includă 50% din producţia industrială mondială, 30% din comerţul internaţional şi 20% din investiţiile străine directe.
Uniunea Europeană şi Statele Unite sunt deja parteneri extrem de activi, cu schimburi care au depăşit 500 miliarde de euro.
Experţii spun, că după renunţarea la taxe şi bariere vamale, precum şi după armonizarea unor reglementări, activiatea comercială între cele două părţi ar putea creşte cu încă 100 miliarde de euro, anual.