Reuniune a Consiliului pentru Mediu, la Bruxelles
La Bruxelles are loc, luni, Consiliul pentru Mediu, care promovează o dezvoltare armonioasă, echilibrată şi de durată a Uniunii Europene.
Articol de Adriana Leu, 03 Martie 2014, 14:10
Consiliul, format din miniştrii mediului din statele comunitare, se reuneşte luni pentru a discuta despre modul în care poate fi asigurată calitatea mediului în paralel cu dezvoltarea Uniunii Europene şi ce se poate face pentru o utilizare cât mai prudentă şi raţională a resurselor naturale.
Consiliul de Mediu promovează, astfel, măsuri care să contribuie la rezolvarea problemelor globale care ţin de mediul înconjurător.
La reuniunea de luni miniştrii vor discuta, printre altele, despre posibilitatea impunerii de restricţii, sau chiar a interzicerii, cultivării organismelor modificate genetic în anumite zone sau pe întreg teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.
Audio: Reuniune a Consiliului pentru Mediu, la Bruxelles.
Într-o dezbatere politică pe tema autorizării cultivării organismelor modificate genetic, reprezentanţii mai multor state membre şi-au manifestat lipsa de bunăvoinţă faţă de revizuirea legislaţiei comunitare în domeniul autorizării acestui tip de agricultură.
În vara lui 2010, Comisia Europeană a prezentat o propunere care oferă statelor membre o bază legală ce le permite să interzică sau să restricţioneze cultivarea de organisme modificate genetic din alte motive decât cele care ţin de sănătate sau de mediu.
Consiliul va dezbate luni şi comunicarea Comisiei Europene pe tema politicilor legate de climă şi energie până în anul 2030.
Miniştrii de mediu vor fi invitaţi să-şi spună părerea despre politica în domeniu, măsura în care aceasta satisface aşteptările, care sunt următorii paşi de făcut şi ce aspecte ar mai trebui îmbunătăţite.
Rezultatul discuţiilor ministeriale va fi prezenta la Consiliul European de primăvară din 20 şi 21 martie.
Într-o comunicare a Comisiei Europene de la finalul lunii ianuarie sunt prezentate obiectivele politicii de mediu: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% faţă de nivelurile din 1990, asigurarea a aproape 30 la sută din consumul de energie din surse regenerabile şi atingerea unui grad mărit de eficienţă energetică până în 2030.
La reuniunea de luni se va discuta, printre altele, şi despre un program european pentru asigurarea unui aer curat, dar şi despre explorarea şi producţia de hidrocarburi prin fracturare hidraulică.