Renunțarea la moneda euro "ar reprezenta o sinucidere pentru Franţa"
“Ieșirea Franței din zona euro ar fi o tragedie pentru zona euro și o catastrofă pentru Franța” – afirmă Pierre Moscovici, comisarul european pentru afaceri economice.
Articol de Arina Petrovici, 15 Februarie 2017, 09:15
“Ieșirea Franței din zona euro ar fi o tragedie pentru zona euro și o catastrofă pentru Franța” – afirmă Pierre Moscovici, comisarul european pentru afaceri economice.
Atenţionarea vine după ce mai multe sondaje de opinie o creditează cu procente tot mai mari în alegerile prezidenţiale pe Marine Le Pen – liderul extremei drepte şi susţinător al unui eventual “Frexit”.
AUDIO: Agenda europeana. Euranet Plus.
Renunțarea la moneda euro ar reprezenta o sinucidere pentru Franţa – afirmă comisarul Pierre Moscovici, după ce sondajele de opinie au arătat că liderul de extremă-dreapta, Marine Le Pen, care sprijină un posibil "Frexit", obține sprijin înaintea alegerilor prezidențiale. Într-un interviu acordat Bloomberg TV, reprezentantul Franţei în Comisia Europeană a avertizat, totodată, că dacă ţara sa renunță la euro, acesta ar putea fi sfârșitul proiectului european.
În timp ce economia franceză se redresează lent după o perioadă prelungită de stagnare, cel mai mare risc rămâne cel politic: estimările sunt condiționate de eșecul Marinei Le Pen în alegerile prezidențiale – crede un analist de la Bloomberg Intelligence.
În 4 februarie, Marine Le Pen și-a lansat campania electorală pentru prezidențiale cu un program de guvernare care conține 144 de propuneri, printre care renunțarea la moneda euro și un referendum cu privire la ieșirea din Uniunea Europeană.
În viziunea partidului său, Frontul Național, tratatul Uniunii ar trebui renegociat, nu ar trebui să mai existe moneda unică, nici uniunea vamală și nici reguli de contribuție la bugetul comunitar, iar legislația europeană nu ar trebui să aibă întâietate în fața legislației locale.
În cazul în care țările comunitare nu sunt de acord cu aceste propuneri, Marine Le Pen – dacă va deveni preşedinte – promite declanșarea unui referendum cu privire la statutul de membru în Uniune, la șase luni după alegeri.
Conform unui sondaj de opinie publicat acum două zile, candidatul independent de centru Emmanuel Macron ar învinge-o la mare distanță pe Marine Le Pen, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Franța, însă rezultatul unei confruntări între șefa Frontului Național și conservatorul Francois Fillon este mai strânsă ca oricând.
Un alt sondaj arată că Marine Le Pen ar urma să obțină 42% dintre voturi, comparativ cu 58% pentru Fillon, în cazul în care conservatorul – puternic afectat de un scandal de corupţie – ar ajunge în turul al doilea. Este cel mai ridicat procentaj pentru Marine Le Pen pentru turul al doilea în sondajele din acest an.
Ea este cotată cu 26% pentru primul tur, comparativ cu 22% pentru Emmanuel Macron.