Raport despre violenţa împotriva femeilor în statele UE
Datele cuprinse în raportul Agenţiei Europene pentru Drepturi Fundamentale vor fi analizate la conferinţa de la Bruxelles de politicieni, specialişti şi membri ai parlamentelor.
Articol de Mihaela Mihai, 05 Martie 2014, 11:53
Agenţia Europeană pentru Drepturi Fundamentale prezintă miercuri un raport despre violenţa împotriva femeilor în toate statele membre ale Uniunii.
Este primul document de acest fel întocmit de Agenţie.
Datele sunt făcute publice în timpul unei conferinţe care are loc la Bruxelles şi care are ca temă combaterea abuzurilor la care sunt supuse femeile acasă, la muncă sau pe internet.
Raportul a fost întocmit cu ajutorul a 42 de mii de femei din întreaga Uniune, care au dorit să vorbească, în cadrul unui chestionar, despre experienţele lor fizice, sexuale sau despre violenţa psihică la care au fost supuse în viaţa de zi cu zi.
În medie, au răspuns întrebărilor Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale o mie 500 de femei din fiecare ţară membră a Uniunii Europene, cu vârste cuprinse între 18 şi 74 de ani.
Audio: Raport despre violenţa împotriva femeilor în statele UE.
Raportul, a atras atenţia directorul Agenţiei, Morten Kjarum, va scoate la lumină un nivel şocant al agresiunilor la care sunt supuse femeile în întregul for comunitar din partea foştilor sau actualilor parteneri sau al altor făptaşi.
Înaintea raportului de miercuri, o anchetă, data publicităţii luna trecută de Agenţie, arată un fenomen îngrijorător.
Două treimi dintre femeile care cad victimă violenţelor fizice sau sexuale nu anunţă poliţia, atunci când sunt agresate, şi nici nu iau legătura cu autorităţile sau cu o organizaţie non-guvernamentală care i-ar putea fi ajutor.
De altfel, violenţa împotriva femeilor şi a fetelor este tot mai mult recunoscută ca fiind una dintre cele mai serioase şi urgente probleme ale tuturor timpurilor. La nivel mondial există o Zi Internţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeii, stabilită Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în data de 25 noiembrie.
Un studiu de anul trecut al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că 35 la sută dintre femeile din întreaga lume s-au confruntat cu violenţă fizică şi / sau sexuală.
Unele studii naţionale arată că până la 70 la sută din femei au fost supuse violenţei fizice şi /sau sexuale în timpul vieţii lor.
Datele cuprinse în raportul Agenţiei Europene pentru Drepturi Fundamentale vor fi analizate la conferinţa care are loc la Bruxelles de politicieni, specialişti, membri ai parlamentelor şi guvernelor naţionale, dar şi de reprezentanţi ai societăţii civile.
Conferinţa este patronată de Preşedinţia Elenă a Uniunii Europene.