Parlamentul European oferă stagii generale absolvenților de facultate
Pe lângă experienţa unică dobândită în cadrul acestor programe, stagiarii sunt şi plătiţi.
Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 24 August 2016, 10:43
„A fi stagiar la Parlamentul European înseamnă să lucrezi cu persoane din țări diferite și cu identități culturale diferite, să auzi în jur vorbindu-se multe limbi diferite, să ai o oportunitate unică de a evolua în carieră, să afli informații esențiale despre procesul de luare de decizii european. Pe scurt: o experiență de neuitat” – promit organizatorii acestor stagii.
AUDIO: Agenda europeana. Euranet Plus.
În timpul stagiului la Parlamentul European, care durează câteva luni – participanţii au ocazia de a cunoaște și a lucra cu oameni din întreaga Europă, de a forma prietenii durabile și relații profesionale.
Au oportunitatea de a aplica ce au învățat în facultate, într-un mediu profesional fascinant, precum şi de a dobândi experiență în domenii precum comunicarea, politica, traducerile și administrația.
Aşa că, participarea la un astfel de stagiu ar putea fi un prim pas către o carieră de succes în cadrul organismelor europene, dar şi internaţionale.
Parlamentul European oferă stagii generale absolvenților de facultate, stagii de traduceri sau pentru interpreţi de conferinţă, precum și pentru jurnalişti şi dureazî între una şi 5 luni.
Pe lângă experienţa unică dobândită în cadrul acestor programe, stagiarii sunt şi plătiţi.
Înscrierile au început şi se vor încheia la 1 octombrie, pentru unele specializări şi la 15 octombrie pentru altele. Primele condiţii pentru a te putea înscrie la un astfel de stagiu sunt să fii cetăţean european şi să fii absolventul unei facultăţi. Există și stagii pentru studenții care încă nu au absolvit universitatea.
De asemenea, trebui să fi împlinit vârsta de 18 ani până în prima zi a începerii cursurilor, să cunoşti în mod aprofundat una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene, iar pentru traducători cel puţin două limbi, să nu fi beneficiat de un stagiu sau de un contract de angajare plătite din bugetul Uniunii Europene, pentru o perioadă mai lungă de patru săptămâni consecutive.
Pe site-ul Parlamentului European există informaţii detaliate despre fiecare tip de stagiu, precum şi un formular care trebuie completat online.
Cei care se înscrie, trebuie să ştie că dacă le va fi acceptată candidatura, vor trebui să prezinte toate documentele şi diplomele menţionate în formularul de înscriere. Stagiile se desfăşoară la Bruxelles şi la Luxemburg, începând cu ianuarie 2017.