Nouă legislație pentru restricționarea sau interzicerea OMG
Viitorul organismelor modificate genetic este un subiect foarte dezbătut în Europa, în ultimii ani.
Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 13 Ianuarie 2015, 10:57
Eurodeputaţii reuniţi în şedinţă plenară, la Strasbourg, analizează, astăzi, proiectul de rezoluţie al Parlamentului European privind posibilitatea statelor membre de a restricţiona sau de a interzice cultivarea organismelor modificate genetic pe teritoriul lor.
Această iniţiativă are drept scop - potrivit propunerii de recomandare, redactată de euro-deputata, Frédérique Ries, din Belgia, şi care va fi analizată, astăzi, în Parlamentul European în a doua lectură –citez: „garantarea unui nivel înalt de protecție a vieții și sănătății umane, a sănătății și bunăstării animale, a intereselor de mediu și ale consumatorilor, asigurând în același timp funcționarea eficientă a pieței interne. Organismele modificate genetic nu ar trebui sa fie autorizate împotriva voinţei majoritaţii guvernelor şi deputaţilor din Parlamentul European, aleşi în mod democratic.”
Audio: Agenda Europeană. (Euranet Plus)
Viitorul organismelor modificate genetic este un subiect foarte dezbătut în Europa, în ultimii ani.
Doar câteva state membre cultivă plante modificate genetic, printre care şi România.
Restul ţărilor se opun din răsputeri acestei practici, considerând că acestea sunt produse agricole degenerate, care, utilizate la scară largă, ar putea elimina, în timp, varietăţile locale şi biodiversitatea.
În noiembrie, anul trecut, doamna Ries a obţinut o majoritate covârşitoare în comisia pentru mediu, vizavi de noua legislaţie care le permite ţărilor să-şi stabileasca reguli proprii, independent de tribunalele europene.
“State membre precum Spania, Portugalia şi Romania, care doresc să cultive seminţe, au libertate totală, daca aşa doresc. Noi trebuie săle oferim tuturor dreptul de a alege să cultive sau să nu cultive”, declara ea.
Eurodeputaţii au votat, în noiembrie,în favoarea simplificării procedurilor de interzicere sau acceptare a plantelor modificate genetic de către statele membre, reflectând dorinţa majorităţii de a controla utilizarea acestor produse la nivel naţional.
Pe de altă parte, însă, un stat membru nu poate să se abată de la nivelul de protecție a sănătății umane sau animale și a mediului aplicat în Uniune.
Parlamentul a restabilit, astfel, dreptul ţărilor de a interzice cultivarea acestor organisme, în condiţiile în care existau îngrijorări cu privire la efectele asupra mediului,şi a limitat rolul companiilor biotehnologice în procesul de interzicere, fapt apreciat inclusiv de organizaţiile de protejare a mediului înconjurător.