Normele UE privind accesul IMM-urilor la finanțări se simplifică
Uniunea Europeană va simplifica normele care le permit întreprinderilor mici şi mijlocii să atragă finanţare pentru investiţii.
Articol de Adriana Leu, 27 Ianuarie 2014, 11:42
Modificările vin în completarea eforturilor depuse de instituţiile europene pentru relansarea creşterii economice şi ar trebui să contribuie la crearea de locuri de muncă.
Modificările aduse normelor Uniunii Europene privind ajutorul de stat ar trebui să vină în sprijinul întreprinderilor mici şi mijlocii, care, de la începutul crizei financiare, în anul 2008, s-au confruntat cu mari dificultăţi în obţinerea de fonduri necesare pentru dezvoltare.
În general, întreprinderile noi şi cele în dezvoltare continuă să depindă foarte mult de împrumuturile bancare tradiţionale, care au fost reduse în mod drastic în urma crizei creditelor.
Funcţionarea defectuoasă a pieţei afectează, potrivit Comisiei Europene, dezvoltarea întreprinderilor încă de la înfiinţare, împiedicând investiţiile în noi proiecte antreprenoriale şi reducând capitalul de lucru pentru operaţiunile zilnice.
Audio: Normele UE privind accesul IMM-urilor la finanțări se simplifică.
Iniţiativa actuală are în vedere instituirea unor norme simple şi flexibile, care le vor permite IMM-urilor să acceseze mai rapid finanţări de risc şi să lanseze pe piaţă noi produse.
Normele Uniunii Europene privind ajutorul de stat pentru întreprinderi, care au fost concepute înainte de criza creditelor astfel încât să asigure condiţii egale pentru toate întreprinderile, au dus la limitarea capacităţii statelor membre de a ajuta întreprinderile care nu pot atrage finanţări din sectorul privat.
Modificările aduse normelor europene vor simplifica formalităţile administrative, vor contribui la reducerea deficitului de finanţare şi le vor permite statelor comunitare să introducă măsuri prin care să fie uşurat accesul întreprinderilor la diverse forme de sprijin financiar.
Dealtfel, speranţa este că toate aceste măsuri îi vor determina pe investitori să vină în sprijinul întreprinderile mici şi mijlocii.
Comisia Europeană anunţă că aceste modificări reprezintă o contribuţie importantă la eforturile depuse de Uniunea Europeană pentru relansarea creşterii economice şi ar trebui să contribuie la crearea de locuri de muncă.
Fondurile mai mici de 15 milioane de euro, acordate fiecărei întreprinderi în parte, nu vor mai fi controlate de Comisia Europeană, în prezent pragul maxim fiind de 1,5 milioane de euro pe an.
Modificarea va permite Comisiei să se concentreze pe cazurile cu cel mai mare impact asupra concurenţei.
Noile norme, elaborate în urma a numeroase consultări cu statele membre, se vor aplica începând cu 1 iulie şi fac parte dintr-un cadru mai larg de revizuire a reglementărilor Uniunii Europene în domeniul concurenţei.