Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Grecia şi creditorii externi, negocieri pentru deblocarea ajutorului

Guvernul elen şi partenerii creditori externi fac progrese lente în negocierile pentru deblocarea fondurilor de sprijin.

Euranet Plus.

03 Aprilie 2015, 10:17

Planul de reforme, prezentat în mijlocul săptămânii, a fost primit cu reticenţă la grupul de la Bruxelles.

Grupul de la Bruxelles, format din reprezentanţi Uniunii Europene şi cei ai Fondului Monetar Internaţional, consideră că reformele prezentate de Guvernul grec, la 1 aprilie, nu au încă suficientă substanţă, ar fi, mai degrabă, un set de idei - a spus o sursă apropiată discuţiilor pentru agenţia Reuters.

Suntem încă departe - s-a limitat la a declara un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Bruxellesul şi guvernul, de stânga, elen au păreri divergente mai ales în privinţa reformelor din domeniul pensiilor şi de pe piaţa muncii.

Audio: Agenda europeană. (Euranet Plus)

Cabinetul Tsipras vrea, de pildă, să reintroducă, parţial, a 13-a pensie pentru vârstincii cu pensii mici.

Comisia Europeană sprijină, în schimb, eforturile de combatere a evaziunii fiscale şi de reformare şi eficientiazarea mecanismului de colectare a taxelor şi impozitelor.

Chiar dacă negocierile înaintează extrem de lent, nu este vorba de o ruptură între Atena şi Bruxelles.

Guvernul Tzipras, care susţine că vrea să înlocuiească austeritatea cu reforme care să impulsioneze creşterea economică, este aşteptat, în continuare, cu programe concrete în baza cărora partenerii creditori extereni să furnizeze asistenţă financiară.

Atât Grecia, cât şi zona euro sunt însă mereu presate de timp.

În actualele condiţii, Executivul de la Atena mai are la dispoziţie doar trei săptămâni, după care riscă să rămână fără lichidităţi, inclusiv pentru plata pensiilor şi salariilor.

Mai mult, pe 9 aprilie este programată o plată de 430 milioane de euro către Fondul Monetar Internaţional.

Ministrul de interne a precizat însă, că este posibil ca termenul-limită să nu poată fi respectat.

În acest interval de trei săptămâni ar urma să se reunească miniştrii de finanţe din zona euro pentru a analiza propunerile revizuite de reforme şi, implicit, pentru a decide dacă deblochează sau nu o tranşă de peste 7 miliarde de euro.

Primele contacte au avut deja loc la nivel de secretari de stat din ministerele de finanţe, care au discutat într-o teleconferinţă.

EuranetPlus speră să vă ofere ştiri despre UE în curând
Agenda europeană 07 Martie 2017, 08:41

EuranetPlus speră să vă ofere ştiri despre UE în curând

EuranetPlus speră să vă ofere ştiri despre Uniunea Europeană în curând.

EuranetPlus speră să vă ofere ştiri despre UE în curând
Miniştrii agriculturii din statele membre ale UE, reuniune la Bruxelles
Agenda europeană 06 Martie 2017, 10:16

Miniştrii agriculturii din statele membre ale UE, reuniune la Bruxelles

Miniştrii vor analiza, la întâlnirea de astăzi, propunerile preşedinţiei malteze a Uniunii Europene referitoare la viitoarea...

Miniştrii agriculturii din statele membre ale UE, reuniune la Bruxelles
Cât de digitalizată este ţara dumneavoastră?
Agenda europeană 03 Martie 2017, 08:11

Cât de digitalizată este ţara dumneavoastră?

Sub acest titlu, Comisia Europeană va da astăzi publicităţii Indexul Economiei şi Societăţii Digitale pe anul 2017.

Cât de digitalizată este ţara dumneavoastră?
Bruxelles: Forum european dedicat migrației
Agenda europeană 02 Martie 2017, 12:50

Bruxelles: Forum european dedicat migrației

Ajuns la cea de-a treia ediție, Forumul este organizat de Comisia Europeană și de Comitetul Economic și Social European.

Bruxelles: Forum european dedicat migrației
Acordurile comerciale au stimulat exporturile agricole ale UE
Agenda europeană 01 Martie 2017, 14:04

Acordurile comerciale au stimulat exporturile agricole ale UE

Este concluzia unui studiu independent privind acordurile comerciale încheiate cu trei țări – Mexic, Coreea de Sud și Elveția.

Acordurile comerciale au stimulat exporturile agricole ale UE
Reforma sistemului de acordare de azil
Agenda europeană 28 Februarie 2017, 13:22

Reforma sistemului de acordare de azil

Reforma sistemului de acordare de azil, pentru migranţi, în ţările europene, este analizată, astăzi, la reuniunea comitetului...

Reforma sistemului de acordare de azil
Propuneri legislative din pachetul privind energia curată
Agenda europeană 27 Februarie 2017, 14:06

Propuneri legislative din pachetul privind energia curată

O serie de propuneri legislative din pachetul privind energia curată vor fi discutate, astăzi, la Bruxelles, în Consiliul...

Propuneri legislative din pachetul privind energia curată
Comisia Europeană, ajutor de urgenţă pentru Sudanul de Sud
Agenda europeană 24 Februarie 2017, 06:13

Comisia Europeană, ajutor de urgenţă pentru Sudanul de Sud

Acest nou ajutor umanitar acordat de UE este destinat celor mai urgente nevoi ale populaţiei şi sprijinirii ţărilor vecine,...

Comisia Europeană, ajutor de urgenţă pentru Sudanul de Sud