Europa Creativă organizează conferinţa "Muzica mişcă Europa"
Evenimentul are loc în cadrul târgului internaţional de profil MIDEM, care se desfăşoară de astăzi până luni la Cannes.
03 Iunie 2016, 09:08
Europa Creativă organizează conferinţa „Muzica mişcă Europa”, dedicată susţinerii sectorului muzical şi dezvoltării unei noi strategii în domeniu.
Evenimentul are loc în cadrul târgului internaţional de profil MIDEM, care se desfăşoară de astăzi până luni la Cannes.
Principalul scop al acestei conferinţe este stabilirea posibiliăţilor pe care le poate oferi Uniunea Europeană pentru domeniul muzical prin intermediul politicilor şi programelor de finanţare.
AUDIO: Agenda europeana. Euranet Plus.
Impactul dezvoltării în mare viteză a tehnologiilor într-un domeniu format din companii mici sau mijlocii necesită o adaptare la actualitate a politicilor din sector.
În ultimele luni, Comisia Europeană a organizat diverse ateliere de discuţii la care au participat reprezentanţi ai domeniului muzical care şi-au exprimat opiniile şi şi-au povestit experienţele legate de provocările cărora trebuie să le facă faţă această industrie.
Concluziile tuturor acestor reuniuni vor fi prezentate la conferinţa de la Cannes.
Principalele teme care vor fi abordate se referă la dezvoltarea profesională a artiştilor, antreprenoriatul muzical, inovarea şi lansările, informaţiile muzicale în peisajul general al evoluţiei digitale, dar şi la circulaţia şi distribuirea repertoriului european.
Pe lângă conferinţa principală, Europa Creativă va organiza la Cannes şi o serie de sesiuni complementare de discuţii.
Una dintre acestea se va ocupa de diversitatea culturală şi mobilitatea operelor şi artiştilor în interiorul şi în afara Uniunii Europene şi de importantul rol pe care-l au în acest proces festivalurile, radiourile şi platformele online.
La alte mese rotunde se va discuta despre modul în care pot fi susţinute mai eficient lansările în muzică sau despre împrumuturi, granturi sau alte instrumente financiare folosibile în acest domeniu.
Europa Creativă este cel mai important program de finanțare al Uniunii Europene dedicat sprijinirii domeniilor creative, culturii și audiovizualului.
Programul are un buget total de 1,46 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020 și este gestionat de Comisia Europeană prin Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură, care primește și evaluează aplicațiile.
Europa Creativă are trei subprograme: Media, Cultura și o componentă transsectorială, dedicată garantării creditelor bancare pentru sectoarele culturale și creative și cooperării în domeniul politicilor culturale.