Eurodeputaţii vor adopta Mecanismul Unic de Rezoluţie
Potrivit proiectului Uniunii Bancare, din 2016 vor putea fi evitate situaţiile în care contribuabilii suportă costurile de lichidare a băncilor în cazul unor eventuale noi crize.
Articol de Victor Gheorghe, 15 Aprilie 2014, 10:03
Parlamentul European va vota trei texte legislative importante ce marchează finalizarea uniunii bancare.
Eurodeputaţii vor adopta marţi a doua etapă a uniunii bancare, Mecanismul Unic de Rezoluţie, care va permite gestionarea mai eficientă a crizelor bancare.
În plus, vor fi votate și două propuneri legislative: reformarea Directivei privind sistemele de garantare a depozitelor şi Directiva privind redresarea şi rezoluţia bancară.
Potrivit proiectului Uniunii Bancare, din 2016 vor putea fi evitate situaţiile în care contribuabilii suportă costurile de lichidare a băncilor în cazul unor eventuale noi crize.
Audio: Eurodeputaţii vor adopta Mecanismul Unic de Rezoluţie.
Proiectul vizează băncile cu probleme şi actualizarea schemei de garantare a depozitelor sub 100.000 de euro. Totul a fost posibil datorită unui accord încheiat în martie, după negocieri intense între eurodeputaţi şi reprezentanţii statelor membre.
Concret, în urma negocierilor, rolul statelor a fost redus, iar procedura simplificată, astfel încât în cazul unor probleme urgente ale băncilor soarta acestora să poată fi decisă în weekend, când pieţele financiare sunt închise.
Perioada de constituire a unui fond de 55 de miliarde de euro pentru băncile în dificultate a fost redusă în urma negocierilor de la 10 la 8 ani.
Cea care va declanşa procesul prin care se va stabili dacă o bancă este falimentară sau nu va fi Banca Centrală Europeană şi un consiliu de lichidare va coordona lichidarea ordonată a băncii respective.
În majoritatea cazurilor, deciziile consiliului de lichidare vor fi luate în format restrâns, care va include reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai BCE. În cazuri excepţionale, în care sumele aflate în joc ar depăşi 5 miliarde de euro, deciziile vor fi luate în şedinţe plenare, la care va fi reprezentat fiecare stat.
Lichidarea băncilor din zona euro va fi finanţată de un fond alimentat chiar de aceste bănci, după criterii care urmează să fie stabilite. Aceste norme completează, sistemul unic de supraveghere a băncilor, deja în vigoare.
Acest sistem prevede ca Banca Centrală Europeană să fie ultima instanţă de supraveghere a tuturor celor 6.000 de bănci din zona euro, începând cu toamna acestui an.
Concomitent, are loc o evaluare aprofundată a sănătăţii financiare a instituţiilor bancare.