Dialog privind viitorul Europei cu Dacian Cioloş
Persoanele interesate de viitorul Europei se pot înscrie la un dialog pe această temă cu Dacian Cioloş, comisar european pentru agricultură și dezvoltare rurală.
Articol de Victor Gheorghe, 28 Februarie 2014, 12:46
Întâlnirea cu Dacian Cioloş va avea loc luni, 17 martie 2014, între orele 11:00 – 13:00, în zona Atrium din incinta Bibliotecii Naţionale din Bucureşti.
Aproximativ 250 de cetățeni pot participa la eveniment, iar detalii despre modul de înscriere se pot obţine de pe site-ul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Temele principale de discuţie vor fi diverse.
Iată câteva exemple: “este nevoie ca integrarea europeană să fie aprofundată sau limitată?”, “unde să se oprească granițele Uniunii Europene?”, “ce înseamnă a fi european?” sau “ce fel de Europă ne dorim pentru viitor?”
Punctele de vedere exprimate de cetățeni vor ghida Comisia în elaborarea planurilor pentru o viitoare reformă a Uniunii Europene.
Unul din obiectivele principale este pregătirea terenului în vederea alegerilor din acest an pentru Parlamentul European.
Audio: Dialog privind viitorul Europei cu Dacian Cioloş.
Contextul în care se deasfăşoară astfel de dezbateri în România poate fi dat de rezultatul unui foarte recent Eurobarometru.
Potrivit studiului, peste jumătate dintre români (56 la sută) împărtăşesc sentimentul de apartenenţă europeană, 18 la sută dintre aceştia afirmând că se simt cu siguranţă cetăţeni ai Uniunii Europene. În aceeaşi idee, românii sunt în general optimiști cu privire la viitorul Uniunii – 63%, față de o medie europeană de 51%.
Cu toate acestea, numai 40% dintre români afirmă că știu ce drepturi le conferă cetățenia europeană și numai 19% consideră că vocea lor contează în Uniunea Europeană (media europeană fiind de 29%).
Uniunea Europeană înseamnă înainte de toate, pentru români, democraţie (37 la sută), pace (32 la sută) şi prosperitate economică (25 la sută).
O corelaţie cu modul în care funcţionează democraţia, arată că 49 la sută dintre români sunt mulţumiţi de modul în care îşi exercită drepturile democratice în Uniune.
Comparativ, la nivel naţional, doar 15 la sută dintre români sunt mulţumiţi de modul în care funcţionează democraţia în România, în timp ce 84 la sută se declară nemulţumiţi de felul în care exerciţiul democratic este pus în practică la noi, mai rezultă din Eurobarometru.