Dezbatere Euranet Plus pe tema eventualei ieşiri a Marii Britanii din UE
Reţeaua Euranet Plus va găzdui, astăzi, la Bruxelles, o dezbatere din seria „Colţul cetăţenilor”, pe tema eventualei ieşiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
24 Mai 2016, 08:39
Reţeaua Euranet Plus va găzdui, astăzi, la Bruxelles, o dezbatere din seria „Colţul cetăţenilor”, pe tema eventualei ieşiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi urmările unei astfel de decizii asupra celorlalte state membre.
"Oare Brexit ar putea fi un fel de teorie a big bang-ului pentru Europa? Încotro bate oare vântul?"
Acestea vor fi principalele întrebări la care vor încerca să răspundă participanţii la dezbaterea, care va fi transmisă, astăzi, în direct din Parlamentul European, prin intermediul Euranet Plus - cea mai puternică reţea de radio din Europa, la care participă 13 societăţi şi posturi de radio publice şi private din Uniune, între care şi Radio România.
AUDIO: Agenda europeana. Euranet Plus.
Un sondaj online realizat la începutul lunii aprilie la solicitarea Observatorului European, a arătat că alegătorii tineri ar putea fi cei care vor decide soarta scrutinului din iunie din Marea Britanie. 53% dintre tinerii care au răspuns la chestionar au declarat că preferă să rămână în Uniune.
Pe 19 februarie, statele membre ale Uniunii Europene au acceptat reformarea calităţii de membru a Marii Britanii. Acordul conţine câteva concesii importante, cum ar fi, de exemplu, exonerarea Regatului Unit de la obligaţia de a conlucra pentru realizarea unei uniuni mai strânse sau permisiunea de a nu le oferi muncitorilor migranţi acces imediat la beneficii şi locuinţe sociale.
Organizatorii dezbaterii vor întreba participanţii la discuţii ce opinie au despre aceste reguli speciale. Sunt ele bune pentru britanici? Dar pentru celelalte state membre? Şi ce efecte va avea o eventuală rupere a Marii Britanii de Uniunea Europeană pentru englezi? Cine va suporta costurile şi ce se va întâmpla după aceea?
Cu exact o lună înaintea referendumului privind oportunitatea ieşirii Marii Britanii din Uniune, premierul David Cameron a avertizat că părăsirea forului comunitar ar periclita procesul de redresare a economiei britanice după criza financiară mondială şi ar duce la pierderea a 500 de mii de locuri de muncă în doi ani.
Reţeaua radiourilor europene „Euranet plus”, din care face parte şi Radio România, organizează lunar dezbateri în seria "Colţul cetăţenilor", cu scopul de a fi cât mai aproape de preocupările oamenilor, de a le oferi informații despre drepturile lor, printr-un dialog deschis, pentru a descoperi diferenţele dintre normele europene şi modul în care sunt ele aplicate, în viaţa de zi cu zi.