Decizii privind procedurile de infringement pentru luna februarie
Comisia Europeană a prezentat pachetul de acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor pentru luna februarie.
Articol de Arina Petrovici, 26 Februarie 2016, 09:57
Comisia Europeană a prezentat pachetul de acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor pentru luna februarie.
Prin pachetul lunar de decizii referitoare la acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu s-au achitat de îndatoririle ce le revin în temeiul legislației Uniunii Europene.
Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale blocului comunitar, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației Uniunii, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.
AUDIO: Agenda europeana. Euranet Plus.
Principalele decizii luate de Comisie sunt grupate pe domenii de politică, şi anume: agricultură şi dezvoltare rurală, politici climatice, energie, mediu, piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, mobilitate şi transport.
În ce priveşte agricultura și dezvoltarea rurală, Comisia solicită Greciei să își modifice legislația privind obligativitatea afilierii la cooperative, care împiedică viticultorii de pe insula Samos să producă și să comercializeze vinul în mod independent.
La capitolul politici climatice, Bruxelles-ul cere Italiei să asigure punerea în aplicare a standardelor europene privind calitatea combustibililor.
Spaniei i se cere să respecte pe deplin Directiva privind performanța energetică a clădirilor şi să impună inspecția periodică a sistemelor de încălzire și de aer condiționat.
Tot la capitolul energie, Austria, Belgia şi Croaţia trebuie să respecte pe deplin al treilea pachet privind energia. Sunt avute în vedere norme privind separarea operatorilor de rețele de transport de energie de furnizorii și de producătorii de energie, consolidarea autorităților naționale de reglementare și îmbunătățirea funcționării piețelor de vânzare cu amănuntul în beneficiul consumatorilor.
În ce priveşte mediul, Comisia solicită Danemarcei să transpună normele Uniunii privind deșeurile industriilor extractive, Italiei – deșeurile de baterii, Sloveniei – gestionarea și prevenirea producerii de deșeuri, Estoniei – combaterea poluării apelor cu nitrați, iar Greciei – creşterea protecției habitatelor și a speciilor indigene.
România este menţionată la capitolele transporturi rutiere şi feroviare. Astfel, Comisia Europeană a solicitat României să îndeplinească toate cerințele privind aplicarea taxelor rutiere pentru vehiculele grele destinate transportului de mărfuri şi să transpună integral directiva privind instituirea unui spațiu feroviar european unic.
Bucureştriul are două luni la dispoziție pentru a comunica măsurile în cauză; în caz contrar, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la aceste cazuri.