Criza refugiațior, dezbatere organizată de Euranet Plus şi Radio România
Reţeaua paneuropeană de radio Euranet Plus şi Radio România organizează astăzi, al Bruxelles, o dezbatere având ca temă actuala criză a refugiaţilor.
Articol de Mihaela Mihai, 13 Octombrie 2015, 11:24
Dezbaterea îşi propune să afle cum percep europenii obişnuiţi actuala criză a refugiaţilor. Ce pot face instituţiile europene, Comisia, parlamentul sau agenţiile specializate?
A fost Uniunea suprinsă de amploarea fenomenului? Pot fi obligate statele membre să accepte cotele de refugiaţi stabilite la Bruxelles?
Sunt doar câteva din ntrebările la care participanţii vor încerca să găsească un răspuns.
O altă temă dezbătută este legată de viitorul Spaţiului Schengen de liberă circulaţie.
Audio: Agenda europeana. Euranet Plus.
Creat în urmă cu 30 de ani, printr-un acord semnat într-o mică localitate luxemburgheză cu acelaşi nume, Spaţiul Schengen cuprinde în prezent 26 de ţări, majoritatea state membre ale Uniunii Europene, însă nu şi Bulgaria, România, Croaţia, Cipru, Irlanda şi Marea Britanie.
Fac parte, în schimb, ţări din afara blocului comunitar, precum Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein. Mai există libertate de mişcare? Sunt în continuare în vigoare regulile după care funcţionează Spaţiul Schengen?
Sunt alte întrebări care vor fi puse la dezbaterea de astăzi, organizată la sediul din Bruxelles al Parlamentului European, de cea mai mare reţea de radio din Europa, Euranet Plus, cu doar două zile înainte de reuniunea şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, dedicată actualei crize a refugiaţilor.
Dezbaterea este produsă în colaborare cu Radio România, iar unul dintre moderatori este Luana Pleşea, jurnalist la Radio România Internaţional.
Discuţiile vor avea loc în limba română şi în limba engleză. Vor participa mai mulţi europarlamentari români - Marian-Jean Marinescu şi Iulia Winkler, membri ai Grupului Popularilor Europeni, Victor Boştinaru, din partea Grupului Alianţei Progresive a Socialiştilor şi Democraţilor şi Renate Weber, membră a Grupului Liberalilor şi Democraţilor.
Vor veni şi europarlamentarul britanic Timothy Kirkhope, din partea Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor, şi Cornelia Ernst din Germania, membră a Grupului Stânga Unită Europeană, Stânga Verde Nordică din Parlamentul European.
Dezbaterea poate fi urmărită live pe site-ul Euranet Plus şi pe pagina oficială de Facebook a reţelei, de la ora 13:30, ora României.