Consiliul Afacerilor Externe se reunește la Bruxelles
Miniştrii de externe din ţările membre vor avea ca temă relaţiile comerciale cu ţările din afara UE și negocierile referitoare la acordul transatlantic de liber schimb cu SUA.
21 Noiembrie 2014, 13:15
Relaţiile comerciale cu ţările din afara Uniunii Europene şi negocierile referitoare la acordul transatlantic de liber schimb cu Statele Unite sunt printre reperele Consiliului Afaceri Externe, de vineri, de la Bruxelles.
Miniştrii de externe din ţările membre vor discuta în primul rând despre o propunere de îmbunătăţire a instrumentelor de protecţie comercială.
În atenţie sunt importurile de bunuri din ţări din afara spaţiului comunitar, care de multe ori practică dumpingul, adică vânzarea la un preţ mai mic decât cel de producţie, pentru a lua astfel faţa companiilor europene.
Potrivit agendei comunicate, se va analiza totodată şi o propunere de clarificare a condiţiilor în care mediul de afaceri european poate accesa contracte în ţări ţerţe, în numele autorităţilor publice din ţările Uniunii.
Audio: Consiliul Afacerilor Externe se reunește la Bruxelles.
La reuniunea de astăzi se aşteaptă ca miniştrii de externe să adopte concluziile referitoare la priorităţile agendei europene în domeniul schimburilor comerciale.
Consiliul va anliza stadiul negocierilor cu Statele Unite – la scurt timp după ce Comisia, forul mandatat să negocieze, a dat asigurări că va lucra în deplină transparenţă. Până acum au fost şapte runde de discuţii, ultima organizată la Washington.
Executivul comunitar are obligaţia să informeze, periodic, asupra stadiului negocierilor şi să se asigure implicit că interesele Europei sunt apărate.
Chiar şi aşa, apele sunt destul de agitate: recent, a apărut inculsiv temerea că o clauză referitoare la litigiile comerciale internaţionale dintre investitoti şi stat ar putea aduce prejudicii economice grave statelor membre. Poziţii divergente sunt şi în legătură cu siguranţa alimentară, mediu sau modificarea unor standarde comunitare.
Dacă aceste obstacole vor fi trecute, iar cele două părţi se vor înţelege, Acordul de Liber Schimb SUA-UE va deveni cel mai mare parteneriat bilateral de acest fel din Lume şi ar putea aduce Uniunii o creştere economică suplimentară de 0,5% pe an.
Este primul Consiliu Afaceri Externe din mandatul noii Comisii Europene.
Reuniunea va fi deschisă de şefa diplomaţiei, Federica Mogherini, care va ţine un discurs referitor la legătura dintre politica externă a Uniunii şi schimburile comerciale, se precizează într-un comunicat.