Comisarul european László Andor în vizită oficială în România
Înaltul oficial european va participa la Bucureşti la deschiderea Conferinţei internaţionale "Strategii de Incluziune a Romilor - de la intenţii bune la rezultate reale.".
Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 22 Aprilie 2013, 11:52
Luni şi marţi, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor, se va afla în vizită oficială în România.
Vizita comisarului european cuprinde Bucureştiul şi Cluj-Napoca.
La Bucureşti, László Andor va discuta cu autorităţile despre felul în care iniţiativele europene pot sprijini România în eforturile de îmbunătăţire a situaţiei din domeniul ocupării forţei de muncă şi pentru mai buna gestionare a situaţiilor de excluziune socială, în special a celor care cu care se confruntă comunitatea romă.
De altfel, înaltul oficial european va participa luni la Bucureşti la deschiderea Conferinţei internaţionale 'Strategii de Incluziune a Romilor - de la intenţii bune la rezultate reale.', unde va ţine un discurs.
AUDIO: Vizita comisarului european László Andor în România.
Discuţiile cu autorităţile, între care premierul Victor Ponta şi mai mulţi miniştri ai guvernului, se vor concentra pe nevoia de a îmbunătăţi modul în care este utilizat Fondul social european în perioada curentă de programare financiară, precum şi asupra pregătirilor pentru următorul cadru financiar pe şapte ani.
Fondul social european este principalul instrument financiar al Uniunii care finanţează ocuparea forţei de muncă din statele membre şi promovează coeziunea economică şi socială.
Creat în 1957, cu scopul de a reduce decalajele de nivel de trai dintre ţările membre şi, prin urmare, de a promova coeziunea economică şi socială, acest fond beneficiază de aproximativ 10% din bugetul total al Uniunii Europene.
În România, Fondul social european susţine dezvoltarea capitalului uman, prin asigurarea oportunităţilor egale de învăţare pe tot parcursul vieţii, şi dezvoltarea unei pieţe a muncii moderne şi flexibile, care să conducă până în 2015 la integrarea a peste 900.000 de persoane.
Pe agenda vizitei comisarului european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor, se află şi municipiul Cluj-Napoca, unde are prevzute marţi întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai autorităţilor locale şi ai mediului academic, cu studenţi de la Universitatea Babeş Bolyai.