Comisarul european Dimitris Avramopoulos, vizită la Berlin
Comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, face, astăzi, o vizită în Germania, la Berlin.
Articol de Mihaela Mihai, 21 Februarie 2017, 09:07
Comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, face, astăzi, o vizită în Germania, la Berlin.
Are o agendă încărcată; în program sunt prevăzute întâlniri cu mai mulţi oficiali.
AUDIO: Agenda europeana. EuranetPlus.
Dimitris Avramopoulos îşi începe vizita la Berlin cu o întrevedere cu ministrul german de interne,Thomas de Maiziere, va discuta, apoi, cu Peter Altmaier, şef al Biroului Cancelarului Angela Merkel şi responsabil cu gestionarea crizei refugiaţilor din această ţară.
Programul include şi întrevederi cu mai mulţi responsabili ai Fundaţiei "Konrad Adenauer" şi un discurs despre politica europeană în materie de migraţie.
Un punct important de pe agendă este participarea la Congresul European de Poliţie, ajuns la cea de-a XX-a ediţie, va fi o ocazie pentru domnul Avramopoulos pentru a discuta cu reprezentanţi ai statelor membre ale Uniunii Europene despre consolidarea cooperării în combaterea terorismului sau a infracţiunilor cibernetice.
Congresul are loc, după ce, săptămâna trecută, Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasburg, a adoptat un regulament Schengen. Documentul prevede că toţi cetăţenii Uniunii Europene, dar şi cei din state din afara Uniunii care vin sau pleacă din spaţiul comunitar, vor fi verificaţi sistematic în baze de date, cum ar fi cea a documentelor furate.
Verificările sunt obligatorii la toate graniţele aeriene, maritime şi pe uscat. Potrivit unui comunicat al Legislativului comunitar, modificarea regulilor ţine cont de ameninţările teroriste în Europa, după recentele atacuri din Bruxelles, Paris, sau Berlin, precum şi de fenomenul luptătorilor străini, cetăţeni ai Uniunii care se alătură grupărilor teroriste în zonele de conflict, cum ar fi Stat Islamic, în Siria şi Irak.
În acelaşi timp, Parlamentul European a adoptat noi reguli pentru a combate ameninţările crescute, venite din partea acestor luptători străini, sau a aşa-numiţilor "lupi singuratici", cei care planifică atacuri solitare.
Potrivit noii directive, vor deveni infracţiuni călătoriile în străinătate cu scopul alăturării la un grup terorist, recrutarea pentru terorism, ajutarea, susţinerea sau încercarea de a comite un atac, instigarea publică sau lădarea terorismului, sau finanţarea grupurilor teroriste.
Noua directivă include şi prevederi care să asigure o asistenţă imediată, acordată victimelor şi familiilor lor, după un atac..
După publicarea noilor reguli în Jurnalul Oficial al Uniunii, statele membre vor avea la dispoziţie un an şi jumătate pentru a le transpune în legislaţia naţională.