Combaterea fraudei: 75% dintre cetățeni doresc ca UE să facă mai mult
75% dintre cetățeni doresc ca instituţiile europene să facă mai mult pentru combaterea fraudei fiscale – indică un sondaj de opinie comandat de Parlamentul European.
Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 09 August 2016, 11:13
75% dintre cetățeni doresc ca instituţiile europene să facă mai mult pentru combaterea fraudei fiscale – indică un sondaj de opinie comandat de Parlamentul European.
Chestiunile fiscale creează un interes autentic în rândul cetățenilor, şi nu numai în mediile financiare sau în publicaţiile de specialitate.
AUDIO: Agenda europeana. Euranet Plus.
Toţi vrem să ştim ce impozite avem de plătit la stat, iar cereri de reducere a taxelor, din partea populaţiei, au existat dintotdeauna.
De asemenea, cum toţi suntem foarte revoltaţi când aflăm de funcţionari corupţi, care fură din banul public, sau de indivizi care se sustrag de la plata taxelor şi impozitelor obligatorii pentru toţi.
Lupta pentru o impozitare corectă în Uniunea Europeană s-a aflat de multe ori pe ordinea de zi a Parlamentului European, cu mult timp înaintea marilor scandaluri „LuxLeaks” și „Panama papers”, care au scos la iveală că marii bogătaşi, dar şi persoane cu înalte funcţii publice, îşi adăposteau banii câştigaţi în Europa în paradisuri fiscale, pentru a nu mai plăti taxe pe continent.
Încă de la începutul crizei financiare și economice, deputații europeni au insistat pentru o mai mare transparență și eliminarea practicilor fiscale necinstite.
Infografic: Sondaj de opinie. Sursa: europarl.europa.eu. (clic pe poză pentru mărire)
După scandalul LuxLeaks, deputații europeni au instituit o comisie specială, care a solicitat un registru cu beneficiarii veritabili ai companiilor, o listă neagră a paradisurilor fiscale și acțiuni împotriva regimurilor fiscale favorabile pentru brevete.
Comisia de anchetă „Panama papers” își va începe activitatea în toamna acestui an și va evalua felul în care Comisia Europeană și statele membre combat spălarea banilor și evaziunea fiscală.
Deputații europeni vor începe să lucreze în toamnă și la noile reguli de transparență publică a activităţii companiilor multinaționale.
„75% din cetăţeni așteaptă mai multă acțiune a instituţiilor europene în combaterea fraudei fiscale; este necesar să reacționăm eficient la această îngrijorare. Vom continua să insistăm pe lângă statele membre să-și consolideze politicile fiscale, să-și acopere lacunele și să colaboreze mai bine, la nivel european și internațional. Este vorba de corectitudine față de cetățeni”, consideră președintele comisiei pentru afaceri economice și monetare a Parlamentului European, Roberto Gualtieri.
La sondaj au participat aproximativ 28 de mii de oameni, din toate cele 28 de state membre ale Uniunii, eşantion reprezentativ la nivel european.