Cehia va promulga amendamentul la Tratatul de Funcţionare a UE
Republica Cehă este singurul dintre cele 27 de state europene care nu a finalizat procesul de ratificare a Deciziei Consiliului European 2011/199/UE din 25 martie 2011.
Articol de Cătălin Gomboş, 02 Aprilie 2013, 12:38
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, urmează să întreprindă o vizită oficială în Republica Cehă.
Cu acest prilej, preşedintele ceh, Milos Zeman, ar urma să promulge amendamentul la Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene care permite formarea Mecanismului European de Stabilitate.
Decizia lui Milos Zeman de a promulga legea de amendare a Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene reprezintă o ruptură faţă de politica predecesorului său, Vaclav Klaus, care a catalogat proiectul Mecanismului European de Stabilitate drept unul "oribil şi absurd", potrivit Prague Monitor.
Audio: Preşedintele ceh va promulga amendamentul la Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene.
Vaclav Klaus a refuzat să promulge documentul în ciuda ratificării sale de către Parlamentul Republicii Cehe.
În prezent, Republica Cehă este singurul dintre cele 27 de state europene care nu a finalizat procesul de ratificare a Deciziei Consiliului European 2011/199/UE din 25 martie 2011.
Aceasta prevede că la articolul 136 al Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene se introduce următorul alineat:
"Statele membre a căror monedă este euro pot institui un mecanism de stabilitate care urmează să fie activat in cazul in care este indispensabil, pentru a garanta stabilitatea zonei euro in ansamblu. Acordarea oricărei asistenţe financiare necesare in temeiul mecanismului va face obiectul unei stricte condiţionări".
Mecanismul European de Stabilitate a fost, de altfel, lansat pe 8 octombrie 2012 şi are o capacitate maximă de împrumut de 500 de miliarde de euro.
Foto: Reţeaua EuranetPlus.
Banii sunt destinaţi împrumutării statelor membre care experimentează sau sunt ameninţate de probleme financiare severe, cumpărării obligaţiunilor statelor membre, oferirii de asistenţă financiară preventivă şi finanţării re-capitalizării instituţiilor financiare prin împrumuturi către guverne, inclusiv guverne ale unor state care nu fac parte din program.
Refuzul fostului preşedinte ceh de a promulga amendamentul care permite înfiinţarea Mecanismului European de Stabilitate nu a blocat lansarea acestuia, care este funcţional din toamna anului trecut.
De altfel, Milos Zeman, care şi-a preluat mandatul în luna martie a acestui an, consideră că promulgarea tratatului va avea doar o valoare simbolică întrucât acesta priveşte zona euro iar Republica Cehă va putea adopta moneda unică europeană cel mai devreme peste 5 ani.
Milos Zeman este primul preşedinte ceh ales prin vot direct, pentru un mandat de 5 ani.
Zeman, un politician de stânga, coabitează, ca preşedinte, cu guvernul de centru-dreapta al premierului Petr Necias.