CE implică sectorul privat în combaterea criminalității cibernetice
Comisia Europeană ia noi măsuri pentru combaterea criminalităţii cibernetice şi implică sectorul privat în această luptă.
Articol de Laurenţiu Văduva, 03 August 2016, 09:45
Comisia Europeană ia noi măsuri pentru combaterea criminalităţii cibernetice şi implică sectorul privat în această luptă.
La începutul lunii iulie, executivul European a semnat un prim parteneriat public-privat cu societăţi specializate în soluţii digitale.
Cel puțin 80% dintre societățile europene s-au confruntat în ultimul an cu incidente de securitate cibernetică.
La nivel mondial, numărul acestora a crescut cu 38% numai în 2015.
AUDIO: Agenda europeana. Euranet Plus.
Ca parte a Strategiei sale privind Piața Unică Digitală, Comisia dorește o mai bună cooperare transfrontalieră şi între toate entitățile și sectoarele din domeniul securității cibernetice.
Obiectivul este dezvoltarea unor tehnologii, produse și servicii inovatoare și sigure în întreaga Uniune.
Andrus Ansip, vicepreședinte al Comisiei şi Comisar European pentru Piața Unică Digitală, a declarat: „Propunem măsuri concrete pentru consolidarea rezistenței Europei la astfel de atacuri".
Iar Günther Oettinger, comisar pentru Economie Digitală și Societate Digitală, a adăugat: „ Facem apel la statele membre și la toate organismele din domeniul securității cibernetice să își consolideze cooperarea și să își pună în comun cunoștințele, informațiile și competențele de specialitate pentru a face să crească reziliența cibernetică a Europei. "
Până în 2020, acest parteneriat este aşteptat să genereze investiții de 1,8 miliarde de euro. Uniunea Europeană va investi 450 de milioane şi se preconizează că actorii reprezentați de Organizația Europeană pentru Securitatea Cibernetică ECSO - vor investi de trei ori mai mult.
ECSO - cu care comisarul Oettinger a semnat déjà parteneriatul - reuneşte mari companii europene, centre de cercetare, universităţi şi administraţii naţionale din ţări membre şi partenere.
Comisia urmăreşte dezvoltarea unor soluții de securitate cibernetică în sectoare precum energia, sănătatea, transporturile și finanțele.
Pentru a împiedica fragmentarea pieței securității cibernetice din Uniune, Comisia Europeană studiază certificarea la nivel european a produselor din domeniul IT. Se va facilita finanţarea IMM-urilor din domeniul criptografiei sau al programelor antivirus.
Prin Directiva privind securitatea rețelelor și a informațiilor - adoptată de Parlamentul European la 6 iulie - s-a creat deja o rețea de intervenție în caz de atac cibernetic la nivelul întregii Uniuni.
Comisia face apel la statele membre să valorifice la maxim aceste noi mecanisme și să consolideze coordonarea.
Având în vedere ritmul în care evoluează domeniul securității cibernetice, va fi devansată evaluarea Agenției Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor (ENISA), pentru a se dacă mandatul și capacitățile acesteia sunt în continuare adecvate.