CE: consultare publică online privind protecţia copilului
Comisia Europeană a deschis o consultare publică online, cu scopul de a eficientiza mijloacele de combatere a violenţei asupra copiilor.
Articol de Victor Gheorghe, 11 Aprilie 2014, 10:43
Orice persoană sau organizaţie interesată de protecţia copilului poate participa la consultarea online deschisă până la data de 3 iulie.
Sunt aşteptate contribuţii din partea angajaţilor din sistemele de protecţie a copilului, dar şi a poliţiştilor, grănicerilor, procurorilor, judecătorilor şi avocaţilor.
Alte exemple de participare pot fi medicii, jurnaliştii sau mediul academic.
Ca organizaţii ce pot fi implicate sunt menţionate Ministerele Protecţiei Sociale, Sănătăţii, Justiţiei, Educaţiei şi ONG-urile dedicate protecţiei copilului.
Audio: Consultare publică online privind protecţia copilului.
Mesajele pot fi scrise în orice limbă oficială a UE, dar pentru a facilita analizarea şi accesul la informaţie, folosirea limbii engleze ar fi binevenită - se precizează într-un comunicat publicat la Bruxelles.
În urma contribuţiilor primite vor fi elaborate orientări ale UE care vor oferi informaţii privind legislaţia şi politicile relevante.
De asemenea, Uniunea va putea să identifice situaţiile în care poate sprijini sistemele naţionale de protecţie a copilului.
Comisia aminteşte că forul comunitar are competenţa de a stabili norme comune, cum ar fi drepturile copiilor în cadrul procedurilor penale, libera circulaţie în interiorul UE, azilul sau traficul de persoane.
Totodată, acesta este un prilej pentru un bilanţ al progreselor realizate în cadrul Agendei pentru drepturile copilului, care a fost adoptată în luna februarie 2011.
Trei ani mai târziu, Comisia a îndeplinit obiective celor 11 acţiuni prioritare stabilite în domenii cum ar fi justiţia în interesul copilului şi protejarea minorilor aflaţi în situaţii de vulnerabilitate.
În prezent, în întreaga UE funcţionează linia telefonică de urgenţă pentru copiii dispăruţi, 116000, şi există cursuri de formare a tutorilor şi autorităţilor publice, care sunt în contact strâns cu minorii neînsoţiţi.
În UE, un copil din patru trăieşte în sărăcie şi este expus la un risc foarte ridicat de vătămare.
Copiii reprezintă un sfert din numărul noilor solicitanţi de azil înregistrat anual şi sunt raportate 250.000 de cazuri de copii dispăruţi în fiecare an.