CE adoptă o comunicare privind sistemul bancar paralel
instituţiile din sectorul bancar paralel nu sunt supuse reglementării, deşi sectorul este deosebit de important în întregimea sistemului financiar.
Articol de Adriana Leu, 04 Septembrie 2013, 15:31
Comisia Europeană adoptă, miercuri o comunicare privind sistemul bancar paralel şi publică un proiect de regulament privind fondurile de piaţă monetară.
Sectorul bancar paralel, numit şi „din umbră”, este un mecanism de intermediere a creditării care implică entităţi şi activităţi din afara sistemului bancar clasic.
Cu toate că activitatea lor este asemănătoare cu cea a băncilor tradiţionale, instituţiile din sectorul bancar paralel nu sunt supuse reglementării, deşi sectorul este deosebit de important în întregimea sistemului financiar.
El creează, de exemplu, surse de finanţare adiţionale şi oferă investitorilor alternative la depozitele bancare, ceea ce implică existenţa unor potenţiale riscuri la adresa stabilităţii financiare pe termen lung.
Audio: Sectorul bancar paralel, numit şi „din umbră”.
Consiliul pentru Stabilitate Financiară a estimat că în anul 2011 dimensiunea globală a sistemului bancar paralel ajunsese la aproape 51 de trilioane de euro, de la doar 21 de trilioane în 2002; în concluzie, sistemul bancar din umbră reprezintă 25 – 30% din valoarea totală a sistemului financiar şi jumătate din valoarea activelor bancare, potrivit Comisiei Europene.
În urma lecţiilor învăţate în periada crizei economice, Uniunea Europeană a reformat cadrul de reglementare a sectorului financiar în general şi a celui bancar în particular.
Cu toate acestea, consideră oficialii europeni, sistemul bancar paralel nu este reglementat corespunzător în totalitate.
În aceste condiţii, Comisia Europeană afirmă că trebuie luate măsuri pentru ca acumularea riscurilor să fie evitată, mai ales că noile reguli bancare ar putea să direcţioneze anumite activităţi bancare către sistemul din umbră.
Fondurile de piaţă monetară constituie o importantă sursă de finanţare pe termen scurt pentru instituţii financiare, pentru mediul de afaceri şi chiar pentru administraţiile publice.
În Europa, de pildă, aproape 22% dintre titlurile de natura datoriei pe termen scurt emise de guverne sau de corporaţii sunt deţinute de fondurile de piaţă monetară, care cuprinde şi 38% dintre titlurile de natura datoriei pe termen scurt emise de sistemul bancar.