Cadrul Financiar Multianual nu a întrunit un acord general
Un acord ar permite atât realizarea obiectivului statelor membre privind predictibilitatea bugetară, cât şi adoptarea unui buget modern, se arată în comunicatul PE.
Articol de Arina Petrovici, 14 Iunie 2013, 11:12
Conferinţa preşedinţilor din Parlamentul European este foarte dezamăgită de reticenţa Consiliului în a face compromisuri şi, prin urmare, de eşecul unui acord asupra Cadrului Financiar Multianual.
Parlamentul European a făcut deja concesii profunde, luând în considerare situaţia bugetară dificilă din statele membre, şi şi-a demonstrat disponibilitatea de a ajunge la un acord rezonabil.
Un comunicat dat publicităţii joi, la Bruxelles, evidenţiază că, din păcate, Consiliul Uniunii Europene nu a avut o reacţie fermă faţă de principalele priorităţi ale legislativului, aşa cum au fost ele susţinute de peste 500 de eurodeputaţi prin rezoluţia din martie.
Audio: Un acord "este necesar pentru adoptarea unui buget modern, dotat cu mecanisme adecvate, care să permită Uniunii Europene să reacţioneze la noile provocări".
Totuşi, Conferinţa preşedinţilor recunoaşte eforturile preşedinţiei irlandeze a Consiliului Uniunii şi face apel la acele state membre care blochează progresul să-şi reconsidere poziţia pentru a permite obţinerea unui acord.
Fără o garanţie convingătoare din partea Consiliului privind includerea întregii sume adiţionale de 11,2 miliarde de euro, solicitată de Comisia Europeană pentru a permite plata facturilor din anul curent, nu se va obţine majoritatea necesară în Parlament pentru votarea viitorului cadru financiar multianual, avertizează liderii grupurilor politice şi preşedintele Martin Schultz, cei care formează Conferinţa preşedinţilor.
Pentru Parlamentul European, între condiţiile esenţiale figurează o flexibilitate veritabilă pentru angajamente şi plăţi între diferite capitole şi ani pentru a permite utilizarea integrală a sumelor prevăzute în exerciţiul financiar 2014-2020.
Totodată, ar fi necesară o clauză obligatorie de revizuire care să facă posibilă reevaluarea nevoilor bugetare din viitoarea perioadă de programare şi ajustarea ei, dacă va fi nevoie, de către viitorul legislativ comunitar, ales în 2014.
Iar o altă condiţie ar fi, potrivit comunicatului Conferinţei preşedinţilor, un acord clar asupra unei modalităţi viabile şi a unui calendar pentru realiarea unui sistem de resurse proprii pentru Uniunea Europeană.
Un astfel de acord de compromis, care încă mai poate fi realizat, în opinia legislativului comunitar, ar permite atât realizarea obiectivului statelor membre privind predictibilitatea bugetară, cât şi adoptarea unui buget modern, dotat cu mecanisme adecvate, care să permită Uniunii Europene să reacţioneze la noile provocări.