Atelier pe tema eficienţei energetice
Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene, care a organizat acest atelier, oferă asistenţă ştiinţifică şi tehnică pentru ţările aflate pe drumul către aderarea la UE.
10 Noiembrie 2015, 12:14
În Italia se desfăşoară, astăzi şi mâine, lucrările unui atelier pe tema eficienţei energetice, organizat de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene.
La discuţii participă reprezentaţii statelor candidate şi potenţial candidate la Uniunea Europeană, ca şi ţările vecine Uniunii.
Eficienţa energetică este esenţială pentru reducerea consumului de energie.
În multe ţări este o nevoie crescută de asistenţă tehnică pentru dezvoltarea unei strategii corecte de eficienţă energetică şi pentru implementarea politicilor în domeniu.
Audio: Agenda europeana. Euranet Plus.
Atelierul de lucru, care se desfăşoară astăzi şi mâine, în Ispra, Italia, este axat pe discutarea acestor teme şi pe schimbul de experienţă şi împărtăşirea de cunoştinţe între factorii de decizie politică, experţi, firme de servicii energetice şi instituţii financiare din noile state membre, din ţările candidate sau cele potenţial candidate, din statele asociate programului Orizont 2020 şi din cele partenere cărora li se aplică Politica europeană de vecinătate.
În unele dintre aceste ţări este nevoie de îmbunătăţirea eficienţei energetice pentru a se asigura securitatea alimentării cu energie şi pentru dezvoltarea economică şi socială.
Aşadar, ele au nevoie de dezvoltarea politicilor, strategiilor şi mecanismelor financiare pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor şi a altor sectoare cheie pentru a putea reduce consumul.
Aceste ţări au o intensitate mai mare decât statele membre ale Uniunii Europene şi oferă un potenţial mai mare de economisire a energiei întrucât clădirile şi industria au o eficienţă scăzută.
Atelierul din Italia are, în principal, scopul de a culege informaţii cu privire la stadiul implementării, în ţările participante la reuniune, a politicilor şi strategiilor referitoare la eficienţa energetică a clădirilor publice, barierele actuale, dar şi potenţialul de îmbunătăţire şi situaţia serviciilor energetice. Vor fi prezentate, de asemenea, exemple de bune practici în domeniu.
O atenţie specială va fi acordată mecanismelor de finanţare pentru introducerea serviciilor energetice, cum ar fi fondurile pentru eficienţa energetică.
Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene, care a organizat acest atelier, oferă asistenţă ştiinţifică şi tehnică pentru ţările aflate pe drumul către aderarea la Uniunea Europeană, noile state membre şi ţările asociate.