Acordul de liber schimb UE-SUA, a 6-a rundă de negocieri
La Bruxelles, se deschide, luni, cea de-a şasea rundă de negocieri pentru Parteneriatul transatlantic de comerţ şi investiţii între Uniunea Europeană şi Statele Unite.
Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 14 Iulie 2014, 10:37
Volumul schimburilor comerciale dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite reprezintă, în prezent, o treime din totalul comerţului la nivel mondial.
O dată cu înfiinţarea celei mai mari zone de schimb comercial din lume, cu aproximativ 800 de milioane de consumatori, PIB-ul celor doi parteneri va creşte cu trei procente – potrivit unei estimări a Institutului pentru Studii Economice din München, citat de versiunea online a Deutche Welle.
Din iunie anul trecut, Washingtonul şi Bruxelles-ul negociează un viitor Parteneriat Transatlantic de Liber Schimb şi Investiţii, care vizează eliminarea barierelor comerciale în numeroase sectoare economice cu scopul de a facilita comerţul cu bunuri şi servicii între Uniunea Europeană şi Statele Unite, adică reducerea taxelor vamale şi armonizarea reglementările în domeniu, între care standardele de calitate, normele de producţie sau de protecţie a mediului.
Audio: Acordul de liber schimb UE-SUA, a 6-a rundă de negocieri.
Rezultatul va fi că, de exemplu, sticla de vin din Franţa sau din Italia va fi mai ieftină pentru consumatorii din Statele Unite decât cea din Chile, preferat în prezent de americani.
Pentru europeni, un mare avantaj este că vor scăpa treptat de dependenţa de Rusia în ce priveşte gazul, acesta devenind mai uşor de importat de la americani.
În plus, multe firme producătoare ar avea de câştigat: între ele cele europene de autoturisme, dat fiind apetitul americanilor pentru maşinile europene; apoi, o piaţă cu standarde tehnice comune ar scoate repede din joc multă marfă provenită din China, lipsa taxelor oferindu-le acces consumatorilor americani şi europeni la o varietate de produse înalt calitative provenite de o parte şi de alta a Atlanticului de Nord; acelaşi lucru se va întâmpla şi pe piaţa alimentelor şi a medicamentelor.
Timp de 4 zile, la Bruxelles, europenii şi americanii vor negocia intens, cea mai mare parte a discuţiilor urmând să rămână secretă. Miercuri, este programată „Reuniunea părţilor interesate”, în cursul căreia, europenii şi americanii îşi vor putea expune punctele lor de vedere asupra diferitelor aspecte ale Parteneriatul Transatlantic de Liber Schimb şi Investiţii altor părţi intersate de tratat.