A doua reuniune informală de tip Gymnich din acest an
Miniştrii de externe din ţările membre ale Uniunii Europene se reunesc, vinerii şi sâmbătă, la Luxemburg.
04 Septembrie 2015, 09:08
La întrunirea informală, la care se va discuta în principal despre procesul de pace din Orientul Mijlociu, va participa şi şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini.
Ministrul luxemburghez de externe, Jean Asselborn, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate Federica Mogherini, miniştrii de externe din statele membre, şi reprezentanţi ai ţărilor candidate se întâlnesc, astăzi şi mâine, în Luxemburg, la a doua reuniune informală de tip Gymnich din acest an.
Dezbaterile se vor concentra pe procesul de pace din Orientul Mijlociu, relaţiile dintre Uniune şi Rusia, programul nuclear iranian, precum şi afluxul actual al migranţilor şi refugiaţilor care caută azil în Uniunea Europeană.
Audio: Agenda europeana. Euranet Plus.
Numărul celor care traversează Marea Mediterană pentru a ajunge în vestul Europei a atins un nivel record, iar lumea se confruntă cu cea mai mare criză umanitară de la al doilea război mondial încoace.
În prima parte a dezbaterilor ministeriale, miniştrii vor aborda, astăzi, diferitele mijloace pe care le-ar putea folosi Uniunea Europeană pentru a revitaliza procesul de pace din Orientul Mijlociu şi a îmbunătăţi situaţia în regiune.
În prezenţa preşedintelui Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, Elmar Brok, se va trece apoi la discutarea Parteneriatului Estic al Uniunii Europene şi a relaţiilor uniunii cu Rusia.
Mâine, la discuţii se vor alătura şi miniştrii de externe ai ţărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană. Tema principală va fi migraţia şi provocările cu care se confruntă acum atât Uniunea Europeană, cât şi ţările candidate.
Mai târziu se vor aborda relaţiile Uniunii Europene cu Iranul, în urma acordului referitor la programul nuclear al acestei ţări.
Aceste reuniuni informale de tip Gymnich sunt organizate de două ori pe an, de către statul care deţine Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.
Denumirea provine de la castelul Gymnich din Germania, unde a avut loc prima întâlnire de acest fel, în 1974.
Discuţiile nu se finalizează cu adoptarea de concluzii oficiale, dar constituie punctul de plecare pentru dezbaterea temelor ce urmează să figureze pe agenda reuniunilor formale din semestrul respectiv.