30 de ani de la lansarea programului ERASMUS
Astăzi se împlinesc 30 de ani de la lansarea programului ERASMUS - unul dintre cele mai populare şi mai accesate programe ale Uniunii Europene.
Articol de Laurenţiu Văduva, 26 Ianuarie 2017, 08:58
Astăzi se împlinesc 30 de ani de la lansarea programului ERASMUS - unul dintre cele mai populare şi mai accesate programe ale Uniunii Europene, care a schimbat viaţa a milioane de oameni din întreaga lume.
Momentul va fi marcat printr-o campanie iniţiată de Comisia Europeană la nivel european şi în statele membre.
AUDIO: Agenda europeana. Euranet Plus.
Programul Erasmus a avut mereu ca obiectiv modernizarea sistemului educaţional al Europei.
În ultimele 3 decade, de acest program şi de varianta sa extinsă, Erasmus+, au beneficiat mai mult de 300.000 de studenţi în fiecare an; tinerii europeni au avut astfel oportunitatea de a învăţa, de a obţine experienţă de lucru, de a participa la activităţi de voluntariat în străinătate şi de a-şi dezvolta capacităţile în şi în afara ţărilor lor.
De Erasmus+ vorbim din anul 2014. Acesta a integrat programele europene de educaţie şi formare pe parcursul întregii vieţi precum Comenius, vechiul Erasmus, Leonardo da Vinci, Grundtwig şi Jean Monnet, apoi programele destinate tineretului, 5 programe de cooperare internaţională (Erasmus Mundus, Tempius, Alfa, Edulink, programul de colaborare cu Ţările Industrializate) şi Noua Acţiune în Sport.
Prin toate aceste programe, Erasmus+ a ajuns să ofere stagii de antrenament şi ucenicie, adresându-se deopotrivă studenţilor şi elevilor, dar şi profesorilor, formatorilor sau personalului cu diverse specializări. Dincolo de rolul său de a determina schimburile de studenţi între facultăţi, Erasmus+ a devenit aşadar, peste timp, un instrument puternic de conectare a lumii academice cu cea a carierelor şi cu piaţa muncii, extinzându-se de la 11 ţări în 1987 la 33 astăzi. Programului curent de 7 ani 2014 - 2020 i s-a alocat un buget de 14,7 miliarde de euro - cu 40% mai mult decât programului precedent.
Comisia va da publicităţii astăzi şi Raportul Anual asupra programului Erasmus+, în care îi va evalua performanţele şi modul în care a progresat în atingerea obiectivului său ca în perioada 2014 - 2020 numărul oamenilor care vor fi sprijiniţi de acest proiect să ajungă la 4 milioane.
Campania de aniversare a 30 de ani de la lansarea programului Erasmus se va întinde pe întreg parcursul anului 2017 şi va fi celebrată la nivel european, naţional şi local.