Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Revoluția tehnologică în sănătate. Cum vor schimba noile tehnologii medicina din România

Spitale smart, dosarul electronic al pacientului, conceptul Big Data și folosirea inteligenței artificiale fac parte din medicina viitorului, iar o parte dintre acestea se folosesc deja și în România.

Medicii Cristina Berteanu și Octavian Andronic în studioul emisiunii Serviciul de noapte cu Maria Țoghină. Foto: Marius Țoghină (foto și transmisie video)

Articol de Luminiţa Voinea, 13 Noiembrie 2024, 14:33

Noile tehnologii medicale, inteligența artificială și inovațiile biomedicale fac parte deja din viața noastră și sunt menite să îmbunătățească îngrijirea și calitatea vieții pacienților, redefinind astfel modul în care privim și înțelegem viitorul medicinei.

Bucureștiul a fost gazda a două evenimente medicale majore în domeniul sănătății, ambele având ca scop promovarea inovației și integrarea tehnologiei în sectorul medical: HealthTech Forum și Hackathon4Health.

Primul spital SMART din România

Conceptul „Smart hospitals”, adică spitalele inteligente bazate pe digitalizare, a fost tema pe care au dezbătut-o medici și experți din România, Israel, Europa și SUA în cadrul Health Tech Forum.

La eveniment s-a discutat despre primul spital inteligent din România, care va fi la Târgu Mureș, în cadrul Spitalului George Emil Palade, aflat în subordinea Universității de Medicină din localitate.

Acesta este un proiect pilot care va ajuta la digitalizarea întregului sistem de sănătate.

“Spitalul Smart presupune aplicarea dosarului electronic al pacientului, telemedicină, securitatea cibernetică, utilizarea roboților în chirurgie, utilizarea realității virtuale pentru instruirea personalului medical, a medicilor, Big Data și dezvoltarea algoritmilor de inteligență artificială pentru a folosi acest concept cât mai bine în diverse domenii de prevenție, de strategie de sănătate, de obținere a calității, a preciziei și a rapidității cu care se dau rezultate, spune medicul Cristina Berteanu, doctor în științe medicale, implicată activ în evenimentele medicale din București, dar și mentor pentru tinerii care dezvoltă diferite aplicații în folosul pacienților.

Pe de altă parte, noile tehnologii care se folosesc deja în medicina românească ajută la diagnosticarea precoce a bolilor, administrarea tratamentului personalizat și la descoperirea caracterului molecular al tumorilor, mai ales când vorbim despre cancer.

“Principalele concluzii merg spre ideea că deja, în România, prezența tehnologiei revoluționare și a inteligenței artificiale se face simțită în multe din domenii, începând cu radiologia, imagistica, radioterapia, colectarea de date, care în medicină ajung la un procent extrem de mare și că există o afinitate mare între profesorii și experții de la noi din țară, cât și între tinerii studenți sau doctori ATI și experții din străinătate, iar deschiderea aceasta va duce la rezultate foarte bune și la o colaborare perfectă”, a spus medicul Cristina Berteanu, invitată la emisiunea Serviciul de noapte cu Maria Țoghină.

Pregătirea medicilor și a cadrelor didactice pentru medicina viitorului

Pentru a ține pasul cu tehnologia, Universitatea de Medicină Carol Davila din București a înființat încă din 2020 un centru de inovație.

Coordonatorul nucleului de e-Health, Big Data și Inteligență Artificială din cadrul Centrului de Inovație și e-Health al UMFCD este Octavian Andronic, medic specialist chirurgie generală și asistent universitar.

“Unul dintre obiectivele principale este acela de a instrui studenții, rezidenții și, în general medicii, inclusiv cadrele didactice, în utilizarea noilor tehnologii și a inovației. Avem, de exemplu,un nucleu de printare 3D foarte bine dezvoltat. Cred că dacă vom reuși să ajungem la un număr cât mai mare de studenți, vom reuși să avem medici foarte bine pregătiți pe tot ce înseamnă tehnologii smart, inteligența artificială, biotehnologie ș.a.m.d.”, spune medicul Octavian Andronic.

Competiția proiectelor la Hackathon4Health

Cel mai important hackathon pe teme de sănătate din România, Hackathon4Health, s-a desfășurat recent în România și a adus împreună tineri inovatori, studenți, profesioniști din domeniul IT și sănătate pentru a dezvolta soluții digitale menite să abordeze provocările actuale din sistemul medical.

„România e una din țările cu un procent foarte mare de IT-ști, care de foarte multe ori își doresc să pună umărul la dezvoltarea tuturor sistemelor, în special la sistemul de medicină. Așteptăm și cerem de la stat să facă spitale, să construiască soluții, dar realitatea este că foarte multe din soluții le putem face și noi, contribuind astfel la la dezvoltarea sistemului de sănătate românesc și multe din soluțiile eficiente vin din mediul privat. Ne dorim să dezvoltăm și în România acest ecosistem al inovației și tehnologiei în medicină”, spune medicul Octavian Andronic, coordonatorul din partea UMFCD al ediției de anul acesta al hackatonului pentru sănătate.

Parentease și Eldie, proiecte câștigătoare

Două dintre proiectele câștigătoare la Hackathon4Health sunt aplicații dezvoltate de tineri în folosul pacienților și al seniorilor.

Parentease este o aplicatie destinata părintilor care stau alaturi de copiii lor în spitale de pediatrie și le oferă acces la suport psihologic si informatii sigure, dezvoltată de Ana Maria Pasat Lazarauc, psiho-oncolog.

I-a venit ideea aplicației în Spitalul Sfânta Maria din Iași, acolo unde a stat alături de mame și copii bolnavi.

“Am gândit aplicația aceasta prin care să putem conecta părinții între ei cu experiențe similare, împreună cu medici și cu specialiști în sănătate mintală, în această aplicație în care ei să găsească resurse la care să răspundem punctual, de la cum comunic cu copilul meu despre diagnostic, cum îl pregătesc înainte de o intervenție medicală, cum vorbesc despre moarte. Pentru că și ăsta este un subiect foarte delicat, cu întrebări din partea copilului, și multe alte situații pe care le-am întâlnit cu părinții cu care am lucrat, atât pe secția de hematologie, oncologie pediatrică, cât și pe secțiile de ATI și nefrologie, unde bolile cronice își spun cuvântul asupra calității vieții, a spus Ana Maria Pasat Lazarauc, psiho-oncolog.

Un alt proiect căștigător este Eldie, prietenul virtual al seniorilor, dezvoltat pentru a încetini degradarea cognitivă în rândul adulților de vârsta a treia.

Aplicația este dezvoltată de Teofil Sturzoiu, student la Facultatea de Automatica și Calculatoare din cadrul Politehnicii București.

“Ce am dezvoltat noi în ultimul timp este un scor al creierului. Poate sună SF, dar în spate, cum încercăm noi să-l calculăm este integrând jocuri și chestionare deja validate din punct de vedere științific, cu interacțiunea seniorilor cu prietenul virtual, cu veverița Eldie, cum o numim noi. Astfel, noi extragem date din interacțiunea cu prietenul virtual. Un exemplu concret: dacă un senior povestește că astăzi s-a plimbat prin parc, este un plus pentru scorul creierului, deoarece asta implică și un efort fizic, probabil, socializare cu alți seniori din parc. Datele extrase din chat, din conversație, se integrează împreună cu jocurile și chestionarele validate și astfel ajungem la un scor cât mai complet. Acest scor poate ulterior să fie împărtășit cu aparținătorul, pentru că putem să și trimitem notificări. De exemplu: astăzi părinții tăi au fost mai triști”, a explicat Teofil Sturzoiu, la emisiunea Serviciul de noapte cu Maria Țoghină.

Acești tineri sunt încurajați, prin proiectele premiate la București, să contribuie la construirea medicinei viitorului

Hackathon4Health oferă echipelor câștigătoare finanțări pre-seed pentru dezvoltarea și implementarea proiectului în următoarele șase luni, dar și mentorat.

Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, ediția din 11/12 noiembrie 2024

Impactul noilor planuri cadru asupra liceenilor
Serviciul de noapte 24 Martie 2025, 08:52

Impactul noilor planuri cadru asupra liceenilor

Expertul în educație Radu Szekely vine la Serviciul de noapte pentru un dialog necesar despre beneficiile pentru elevi,...

Impactul noilor planuri cadru asupra liceenilor
BRAT și-a desemnat noua conducere
Serviciul de noapte 21 Martie 2025, 15:24

BRAT și-a desemnat noua conducere

BRAT, organizația esențială pentru asigurarea corectitudinii și a transparenței în media online, outdoor, print și radio,...

BRAT și-a desemnat noua conducere
Cum facem mișcare în funcție de profilul genetic
Serviciul de noapte 19 Martie 2025, 10:16

Cum facem mișcare în funcție de profilul genetic

Fiecare persoană are un profil genetic și în funcție de acesta are nevoie de mișcare, alimentație și stil de viață...

Cum facem mișcare în funcție de profilul genetic
Cum ne antrenăm mintea și corpul pentru a depăși obstacolele?
Serviciul de noapte 17 Martie 2025, 10:44

Cum ne antrenăm mintea și corpul pentru a depăși obstacolele?

La Serviciul de noapte discutăm despre forța interioară, rezistență și prevenție alături de alpinistul și ghidul montan...

Cum ne antrenăm mintea și corpul pentru a depăși obstacolele?
Gabi Arteni, prim-vicepreședinte APAIR: Dacă nu se dezvoltă proiecte noi, prețurile locuințelor vor rămâne ridicate
Serviciul de noapte 14 Martie 2025, 19:01

Gabi Arteni, prim-vicepreședinte APAIR: Dacă nu se dezvoltă proiecte noi, prețurile locuințelor vor rămâne ridicate

În acest moment, pe piața imobiliară cererea de locuințe este ridicată, oferta scăzută, iar stocul de locuințe aflate la...

Gabi Arteni, prim-vicepreședinte APAIR: Dacă nu se dezvoltă proiecte noi, prețurile locuințelor vor rămâne ridicate
Destine jurnalistice care au influențat perioada post-decembristă: Gilda Lazăr
Serviciul de noapte 13 Martie 2025, 08:28

Destine jurnalistice care au influențat perioada post-decembristă: Gilda Lazăr

În anii ‘90, Gilda Lazar s-a impus ca una dintre cele mai puternice voci din presa românească, trecând apoi în sfera...

Destine jurnalistice care au influențat perioada post-decembristă: Gilda Lazăr
EXCLUSIV Festivalul Internațional "George Enescu" va avea o calitate a sunetului extrem de ridicată
Serviciul de noapte 11 Martie 2025, 08:24

EXCLUSIV Festivalul Internațional "George Enescu" va avea o calitate a sunetului extrem de ridicată

Atât pe scena Sălii Palatului, cât și în sală, vor fi montate cortine acustice pentru o experiență auditivă la cele mai...

EXCLUSIV Festivalul Internațional "George Enescu" va avea o calitate a sunetului extrem de ridicată
Cum a evoluat comunicarea în 35 de ani de democrație
Serviciul de noapte 10 Martie 2025, 08:48

Cum a evoluat comunicarea în 35 de ani de democrație

Cu o valoroasă carieră în jurnalismul post-decembrist, consolidată în domeniul comunicării guvernamentale și corporative,...

Cum a evoluat comunicarea în 35 de ani de democrație