Radu Szekely, despre noile planuri cadru din liceu: Trebuie să pregătim școlile pentru viață
Este important ca școala să scoată în evidență abilitățile și înclinațiile elevilor prin prioritizarea materiilor pe care aceștia vor să le aprofundeze, spune Radu Szekely, expert în educație.

Articol de Luminiţa Voinea, 28 Martie 2025, 17:09
Proiectele de planuri-cadru pentru învățământul liceal au în vedere educația personalizată, la care se poate ajunge prin flexibilitate și descentralizare.
Documentele stabilesc disciplinele obligatorii și opționale, precum și numărul de ore alocate fiecarei materii, având ca scop adaptarea curiculumului la cerințele actuale ale societății și pieței muncii.
Practic, va fi un trunchi comun de materii care va cuprinde competențele de bază pentru toți absolvenții de liceu.
Se dorește însă și flexibilizare si descentralizare în zona ofertei școlii. Astfel, se propune un număr de ore fix, atribuit fiecărei discipline de profil și specializare, dar și un număr de ore ce poate fi alocat disciplinelor la decizia școlii.
Un al treilea pilon este dedicat elevilor, care vor putea lua decizii privind ore opționale din oferta școlii pentru pregătirea examenului de bacalaureat sau aprofundarea unor discipline în funcție de interesele lor.
“Le datorăm elevilor de liceu un plan cadru nou, o abordare nouă a educației, necesară nu doar pentru că așa spune legea, ci pentru că liceul în România a rămas în urmă, inclusiv în urma gimnaziului, din perspectiva modului în care este organizată și predată materia bazată mai degrabă pe conținuturi”, a spus Radu Szekely, expert în educație, la Serviciul de noapte cu Maria Țoghină.
Școala bazată pe abilități și competențe
Este important ca școala să scoată în evidență abilitățile și înclinațiile elevilor prin prioritizarea materiilor pe care aceștia vor să le aprofundeze.
“După părerea mea, toți elevii necesită să învețe la școală baza și ceea ce este esențial din toate materiile, însă odată ce avansează în vârstă și aleg ce doresc să facă mai departe în carieră, este important ca școala să le faciliteze acest proces și să-și dea seama exact ce abilități au, în ce zonă au înclinații și ce le place. Și consider că asta se poate face doar odată ce prioritizează materiile pe care vor să le aprofundeze”, subliniază Radu Szekely.
În momentul actual, unii elevi simt presiunea profesorilor în ceea ce privește studierea unor materii care pentru ei nu sunt prioritare, spune Anamaria Brăcan, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Baia Mare.
“Profesorii de la noi, din Baia Mare, mulți pun presiune pe materiile care nu sunt pe domeniul ales de noi și cred că ar trebui să ne prioritizăm domeniul ales.”
Noile planuri cadru lasă materiile principale în trunchiul comun, dar din clasa a XI-a, elevul își poate alege materiile în funcție de drumul pe care vrea să îl urmeze în viață.
“Lipsa matematicii la clasele superioare poate fi o problemă. Însă, noile planuri cadru rezolvă această problemă, nu o accentuează așa cum s-a spus, pentru că nu mai apare matematica în trunchiul comun la clasele XI-a și a XII-a. Elevul care acum este la o secție umanistă și studiază filologie de exemplu, dar știe că vrea să studieze sociologie la universitate și va avea nevoie de matematică, pe parcursul claselor a XI-a și a XII-a poate să aleagă din oferta școlii matematică astfel încât să poată să ajungă la un nivel suficient pentru facultatea de sociologie. Deci, se corectează această problemă, nu se accentuează”, a explicat Radu Szekely.
În învățământul privat, aceste metode se aplică deja, spune Mihai Perț, elev la Liceul Internațional Avenor din capitală.
“Eu am privilegiul să fiu la o școală privată și am acest noroc fiindcă programa este diferită. În clasele a IX-a și a X-a am studiat o varietate de materii, deci atât științe cât și limba engleză și limba română și matematică, iar în clasele a XI-a și a XII-a, cu toții ne-am ales trei sau patru materii pe care vrem să le aprofundăm, iar pe lângă acestea, mai facem doar o oră de sport de întreținere, limba română o oră și limba engleză.”
Elevul trebuie să fie autonom, independent, comunicativ, rezilient și stabil emotional
Scopul noilor planurilor cadru se referă la stabilirea unui profil al elevului și mai ales, la deprinderea unor competențe necesare societății de astăzi.
“Era timpul să se schimbe ceva. Dezvoltarea ccompetențelor și mai ales a competenței de a învăţa cum să înveți , ca să putem să învăţăm şi mai târziu şi după ce ieşim de pe băncile școlii, este o competență care ar trebui să fie a avută în vedere la toate disciplinele, în toate orele, de toți profesorii, pentru că până la urmă asta vrem să scoatem. Dacă ne uităm la profilul absolventului, așa cum a fost el aprobat acum un an, un an și jumătate, și pe care toată lumea l-a apreciat, acum încercăm să-l transferăm în planurile cadru. Elevul sau absolventul trebuie să fie autonom, independent, să poată comunica, să fie rezilient, stabil emoțional. Toate lucrurile astea nu se regăsesc doar într-o disciplină. El trebuie să învețe lucrurile astea din diverse surse” , explică Radu Szekely.
Școli atractive, care să pregăteasca copiii pentru viață
Noile planuri cadru ar putea oferi școlilor flexibilitate și autonomie, astfel încît să-și creeze o ofertă diferențiată, să devină atractive.
"La fel cum pregătim copiii pentru viață, trebuie să pregătim și școlile pentru viață. Adică, în momentul în care o școală reușește să-și creeze o ofertă, cum face o școală particulară, o ofertă care este diferențiată față de celelalte, nu doar la nivel de profil, ci și la ce se face în interiorul acelui profil, va fi mai atractivă, va atrage un anumit tip de elevi, iar ceilalți vor merge în alte direcții și va crește și performanța în felul acesta. Eu mi-aș dori să vedem trei – patru variante de planuri cadru, din care școala să aleagă pe cel care i se potrivește cel mai bine. Deci, va trebui să existe o concurență bazată pe identitate, nu neapărat bazată pe rezultatele excepționale pe care le avem la olimpiade sau la bacalaureat."
Noile planuri-cadru pentru liceu trebuie să fie concentrate pe materii relevante pentru piaţa muncii, să pună accent pe abilităţile practice şi să integreze experienţe practice de învăţare pentru a creşte implicarea elevilor şi gradul lor de înţelegere, susţine și Federaţia Părinţilor ProEDU.
Documentele ar urma să fie gata în luna mai, după ce au fost puse în dezbatere publică de Ministerul Educației la începutul anului.
Astfel, elevii care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027 urmează să învețe după planuri-cadru noi.
Video: Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, ediția din 24/25 martie 2025