Peste 90 % din semințele de legume folosite în România provin din import
Costel Vânătoru, inginer agronom și doctor în horticultură a vorbit, la Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, despre necesitatea unei Bănci de Resurse Genetice Vegetale.
Articol de Luminiţa Voinea, 23 Februarie 2021, 16:34
În ultimele decenii, România a pierdut aproape 2650 de soiuri vechi de legume care au fost înlocuite cu seminţe din import.
Și tot în acest interval, românii au ajuns să consume mai multe fructe și legume din import, chiar dacă au nostalgia gustului legumelor și fructelor din grădina bunicii.
Am pierdut semințe, soiuri, am pierdut practic o parte din viitorul producției de legume, devenind astfel tributari ai importurilor de semințe și produse legumicole.
În acest context, Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale este un demers dorit și necesar României încă din anii '80, menit să conserve ceea ce cercetătorii din România au produs și din nefericire, am pierdut.
Usturoiul de Râmnicu Sărat și prazul de Gămuș, soiuri pierdute fără drept de apel
România a pierdut cea mai mare rezervă de soiuri în zona populațiilor locale și procesul continuă, pentru că s-au desființat masiv unitățile de cercetare, nu se alocă fonduri pentru cercetare și nici pentru investiții, a explicat preotul Costel Vânătoru, inginer agronom și doctor în horticultură, la Serviciul de noapte cu Maria Țoghină.
“În timp, nu am avut un program de conservare a resurselor genetice vegetale naționale și au fost introduse în cultură soiuri aduse din import și soiuri românești noi, fără a păstra creațiile vechi. Deci nimeni nu și-a pus întrebarea: ‘ce se întâmplă cu un soi care a fost înlocuit cu altul?’. Pe de altă parte, s-au desființat foarte multe unități de cercetare și, odată cu ele, au dispărut rezervele acumulate în timp și resursele genetice ale unităților. S-a pierdut foarte mult. Nimeni nu poate cuantifica câte soiuri s-au pierdut”.
Plantele, legumele pe care le consumăm vin la origine din plante sălbatice și au fost introduse în cultură, purtând denumirea de “populații locale”.
Din rândul lor, au fost extrase varietăți care au prezentat interes și au fost înscrise ca soiuri.
Apoi, urmează hibrizii și organismele modificate genetic.
Din păcate, România a pierdut soiuri celebre românești, cum ar fi usturoiul de Râmnicu Sărat sau prazul de Gămuș și nu le va mai putea recupera niciodată.
“Rezerva cea mai mare, România a pierdut-o în zona populațiilor locale. De exemplu, usturoiul de Râmnicu Sărat pe care îl găsim în cultură de peste 200 de ani, apoi prazul de Gămuș, varietăți de pepeni de Dăbuleni. Acestea sunt multe soiuri care nu au fost înscrise în catalogul oficial care se întocmește în România, dar nimeni nu poate stabili câte soiuri au fost. Vorbim de un adevărat tezaur vegetal al României“, explica Vânătoru.
Am renunțat și la celebrul soi de roșii ‘Inimă de bou’, devenit acum brand internațional.
“România a pierdut soiul de roșii tip ‘Inimă de bou‘, care a devenit însă, un soi internațional. Brandul trebuia să fie înmatriculat în România, dar l-am pierdut, din păcate. Este greu să revendicăm acum soiurile românești, pentru că am renunțat la ele de bună voie“.
Pe noi nu pare să ne intereseze conservarea resurselor genetice vegetale, atâta timp cât nu există fonduri alocate pentru cercetare și nici o bancă de gene, în timp ce vecinii noștri de la sud alocă sume considerabile acestui domeniu.
Așa se face că resurse genetice românești se găsesc în bănci de gene din afara țării.
“În afară, resursele genetice vegetale sunt bine conservate. În Bulgaria, în 1981, s-a înființat un Institut Național care are ca obiectiv conservarea resurselor genetice vegetale. În toată lumea sunt bănci de gene pe domenii și sunt bine conservate și protejate din punct de vedere științific și juridic, intelectual. Acolo se bagă foarte mulți bani în protejarea acestor resurse genetice, nu numai din țara respectivă, ci din toată lumea. Așa se face că resurse genetice românești am găsit în băncile de gene din afară. Acolo se bagă foarte mulți bani pentru că aceste resurse sunt valoroase. La nivelul institutelor de cercetare, acum se comercializează genele, nu semințele“.
Muncă titanică: un soi leguminos se obține în 10 ani
Pierdem ușor soiurile românești și din păcate, nu avem ce pune în loc.
Și asta pentru că un soi leguminos se obține cu mare greutate, după 9-10 ani de muncă.
„Pentru a crea un soi ai nevoie de foarte mulți ani. Pentru ca cultivarul respectiv să dețină statutul de soi trebuie să treacă un test internațional DUS care înseamnă distinctivitate ( să se distingă de celelalte soiuri), uniformitate și stabilitate. Soiul trebuie apoi îngrijit – ceea ce înseamnă să-l introduci într-un program de selecție conservativă, un program de lungă durată. Dacă am avea o bancă de gene, am pune sămânța în banca de gene, am păstra-o, am introduce-o în cultură și am valorifica-o la momentul respectiv. Altfel, vorbim de o muncă titanică de obținere a unui soi, de 9- 10 ani. Apoi, pentru a se menține autenticitatea lui, trebuie să-l băgăm în această selecție conservativă permanentă. Dacă nu respectă aceste reguli, apare fenomenul de încrucișare, de depreciere genetică a soiului”, menționează Costel Vânătoru.
Semințele, la prețul aurului
Pare greu de crezut, dar semințele de calitate superioară se vând la bucată, la bob, iar prețul lor echivalează cu cel al aurului.
De fapt, o sămânță poate fi comparată cu o microcapsulă de viață pentru viață, așa cum o numește inginerul agronom Costel Vânătoru.
Iar semințele autohtone fac parte din cultura poporului român, spune inginerul agronom.
“Când vorbim de soiuri, vorbim de elemente de identitate, ele fac parte din cultura noastră. În secretul sărmăluțelor românești stă varza de Buzău, prezentă în cultura română încă de la 1753 –1757”.
Costurile pierderilor suferite de România de-a lungul anilor le plătim acum.
Peste 90 la sută din semințele puse în brazda pământului nostru sunt din import.
“Vorbim de lucruri greu de cuantificat în bani. Este grav când pierdem un soi, pentru că pierdem ceva din viitorul nostru. Pâinea, de exemplu, va fi mai scumpă dacă pierdem soiuri. Un kg de semințe pentru soiuri de calitate sunt foarte scumpe. S-a ajuns ca un gram de semințe de tomate de calitate să fie echivalent cu gramul de aur – vorbim de o sămânță de calitate medie spre slabă. O sămânță de calitate superioară nu se vinde la gram, nici la kg , ci se se vinde la bucată, la bob. 6 lei costă o sămânță de tomată. Sume foarte mari. Imaginați-vă cât pierde România. Suma totală se apropie de PIB-ul pe care România îl alocă anual pentru apărare. Peste 90 la sută din semințele care sunt puse în brazda pământului nostru sunt din import. Importăm foarte mult în zona aceasta și este foarte grav”, atrage atenția inginerul agronom Vânătoru.
Soiurile noi asigură diversitatea
După atâtea pierderi, România are acum o nouă șansă cu apariția unor noi soiuri.
Ele sunt importante pentru că asigură diversitatea genetică și poți să le îmbunătățești sau să le adaptezi.
De exemplu, dacă temperaturile cresc și solul devine și mai nisipos în zona Dolj, iar soiurile actuale de pepeni nu mai fac față, poți să te întorci la varietăți mai vechi din Dobrogea, să găsești unul cunoscut pentru rezistența la căldură și, în laborator, prin ameliorări și încrucișări, să te folosești de genele amândurora pentru a crea un soi nou, potrivit nevoilor actuale.
O altă soluție ar fi aclimatizarea altor legume decât cele locale, cum ar fi morcovul și varza.
“Eu coordonez un laborator de genetică. Am creat un program de lucru în cadrul laboratorului, să reabilitam soiurile neglijate în cultură. Moșii și strămoșii foloseau alte plante în cultură: lintea, bobul, știrul, plante care azi nu mai sunt cultivate pe scară largă. Avem nevoie de cercetare, nu cunoaștem altă cale mai ieftină care să ducă la progres. Și aici avem nevoie de investiție”, spune Costel Vânătoru, inginer agronom și doctor în horticultură.
Banca de gene, șansa României
Apariția unei Bănci de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale este un demers dorit și necesar României încă din anii '80, menit să conserve ceea ce cercetătorii din România au produs și din nefericire, am pierdut.
“Este foarte important pentru că am pierdut un adevărat tezaur și pierdem în fiecare zi. Vorbim de o bancă de gene. În lume sunt mai multe instituții care gestionează aceste resurse genetice: depozite de resurse care intervin în anumite perioade de criză, de secetă și ajută fermierii. Apoi vorbim de bănci de semințe si de bănci de gene. Banca de gene este o instituție actualizată la mileniul III”, este de părere Vânătoru.
În România o astfel de instituție va trebui să aibă reguli clare de funcționare, care să conserve soiurile românești, care vor putea fi scoase apoi și pe piețele internaționale, explică inginerul agronom.
“Noi nu avem în România nicio instituție acreditată să funcționeze dupa standardele internaționale. Această instituție trebuie construită după aceste reguli. Practic, când noi aducem în bancă o proveniență primește un număr de cod, după care această sămânță merge într-un câmp de testare în afara băncii, unde se va evalua dacă acel soi este stabil, dar foarte mare atenție la starea de sănătate. Pentru că putem introduce în bancă o sămânță contaminată și le putem contamina pe toate celelalte. După ce am constatat că sămânța este stabilizată genetic și curată va fi adusă din câmp și introdusă în bancă și va fi supusă examinării și apoi va fi analizată biochimic. Va merge la un laborator de biologie moleculară și genetică, unde va fi analizată din punct de vedere genetic. Cultivarele valoroase vor fi amprentate genetic. Vom elabora un buletin de evaluare genetic. Acum putem merge cu sămânța în celula de păstrare. O parte, iar o parte o ducem la un birou de schimb și acolo va fi pusă la dispoziția fermierilor, a cercetării, a învățământului. Sămânța care va ieși din bancă, va ieși cu un certificat de autenticitate. Și atunci, sigur, oricine o folosește trebuie să recunoască faptul că este un soi românesc și nu are voie sa o folosească fără avizul statului român. Avem nevoie de aceste bănci de gene pe domenii, să păstrăm aceste resurse și încet, încet, să putem reabilita toate aceste creații românești. Dacă nu facem asta, pierdem și nu vom mai putea recupera. Trebuie să facem ceva să conservăm semințele românești“.
Cercetare, investiții și crearea unei Bănci de gene par cele trei soluții prin care România ar putea recupera tezaurul pierdut al pământului.
Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, ediția din 22/23 februarie 2021 poate fi urmărită în format video, în link-ul de mai jos:
