Ascultă Radio România Actualitaţi Live

EXCLUSIV România și UE cooperează pentru a pune la punct un sistem de securizare cibernetică a alegerilor

În perspectiva alegerilor de anul acesta, experți din România și Uniunea Europeană lucrează la un sistem de securizare a alegerilor, care va viza si zona amenințărilor hibride.

EXCLUSIV România și UE cooperează pentru a pune la punct un sistem de securizare cibernetică a alegerilor
Maria-Manuela Catrina, director adjunct al Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică,la emisiunea "Serviciul de noapte", realizată de Maria Țoghină. Foto: Marius Țoghină Foto: Marius Țoghină

Articol de Luminiţa Voinea, 07 Februarie 2024, 09:44

Potrivit celor mai recente date, România se confruntă zilnic cu aproximativ 25.000 de atacuri cibernetice, care vizează atât instituții publice, cum a fost recent cazul Camerei Deputaților, companii, dar și oamenii obișnuiți.

România nu este mai expusă atacurilor cibernetice decât alte state, dar breșele de securitate de la Camera Deputaților și Directoratul Național de Securitate Cibernetică, devenite recent ținte pentru infractori, au ridicat problema securității cibernetice.

Mai mult, în ultimul timp au apărut videoclipuri false, denumite "deep-fake", în care infractorii cibernetici se folosesc ilegal de imaginea unor persoane publice, cu ajutorul inteligenței artificiale, pentru a crea confuzie și dezinformare.

Este un pericol care aduce mai multe riscuri pentru societate, în special în timpul campaniilor electorale, mai ales că anul acesta peste jumătate din populația globului se va prezenta la urne.

România, care va avea patru rânduri de alegeri, lucrează alături de Uniunea Europeană la un sistem de securizare cibernetică a scrutinului, a afirmat Manuela Catrina, director adjunct al Directoratului Național de Securitate Cibernetică, la emisiunea Serviciul de noapte cu Maria Țoghină.

"Noi facem parte dintr-un grup european care în momentul ăsta scrie un nou compendiu tehnic pentru securizarea cibernetică a alegerilor. Toate țările folosesc sisteme electronice pentru a număra voturile sau pentru a înregistra alegătorii. În orice moment al acestui proces pot să existe breșe de securitate. Și atunci există un întreg proces de securizare tehnică a acestor breșe. Și de asemenea, discutăm, pentru prima dată împreună cu alte instituții din zona europeană, de zona de amenințări hibride, pentru că, da, știm că alegerile sunt supuse acestor amenințări, nu putem să băgăm capul în nisip, am avut aceste amenințări la diverse alegeri și bineînțeles că o să ne confruntăm cu ele și în alegeri europene".

Pericolul este cu atât mai mare cu cât dezinformarea se manifestă ca unul dintre cele mai mari riscuri pentru umanitate, potrivit raportului privind riscurile globale, publicat recent de Forumul Economic Mondial.

Pentru a nu cădea pradă dezinformării, specialiștii ne sfătuiesc să analizăm cu mare atenție orice informație, să-i verificăm sursele și să reflectăm la relevanța posturilor publice.

Iar, în ceea ce privește informațiile sau videoclipurile false, ele pot fi recunoscute dacă acordăm atenție detaliilor.

"De cele mai multe ori e vorba de lucruri care creează panică și de lucruri care creează frică. Evident, sunt tot felul de lucruri care se văd, mișcările mâinii, mișcările gurii, dar de foarte multe ori nu suntem atenți la asta. Însă imaginea de ansamblu ne dă senzația că nu e corect, nu e bine. Și, evident, am foarte multă încredere în jurnaliști, pe care îi văd ca un partener poate mai strâns decât în alte ocazii, să verifice foarte bine informațiile care vin. Eu am foarte multă încredere în Radio România, de la dumneavoastră întotdeauna știrile sunt verificate. Cred că o să devină din nou relevante posturile de radio publice, mass-media publică". Manuela Catrina, director adjunct al Directoratului Național de Securitate Cibernetică.

Pentru a nu cădea pradă atacurilor cibernetice, specialiștii ne recomandă schimbarea parolelor la anumite intervale de timp, autentificarea cu doi factori, verificarea periodică a adreselor de email și ștergerea mesajelor nefolositoare, dar și protejarea rețelelor.

În niciun caz, nu accesați link-uri din surse necunoscute și nu completați date personale sau bancare pe platforme neautorizate.

Video: Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, ediția din 5/6 februarie 2024.

“Salariat”, aplicația care oferă informații în timp real despre salariul și programul de lucru negociate cu angajatorul
Serviciul de noapte 08 Aprilie 2025, 17:22

“Salariat”, aplicația care oferă informații în timp real despre salariul și programul de lucru negociate cu angajatorul

Aplicaţia "Salariat", asociată portalului REGES-ONLINE, este disponibilă în magazinele de aplicaţii ale principalelor sisteme...

“Salariat”, aplicația care oferă informații în timp real despre salariul și programul de lucru negociate cu angajatorul
Ce beneficii va aduce angajaților noua platformă REGES-ONLINE?
Serviciul de noapte 07 Aprilie 2025, 09:29

Ce beneficii va aduce angajaților noua platformă REGES-ONLINE?

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii, Raul Giuglea vine la Serviciul de noapte cu explicații pentru angajați și...

Ce beneficii va aduce angajaților noua platformă REGES-ONLINE?
Serialul "Adolescence" este o ficțiune și ar trebui privit cu precauție. Cum să abordăm interacțiunea tinerilor cu internetul
Serviciul de noapte 06 Aprilie 2025, 10:30

Serialul "Adolescence" este o ficțiune și ar trebui privit cu precauție. Cum să abordăm interacțiunea tinerilor cu internetul

Serialul "Adolescence", sau "Adolescență coruptă", așa cum a fost tradus în limba română, aduce în atenție realități...

Serialul "Adolescence" este o ficțiune și ar trebui privit cu precauție. Cum să abordăm interacțiunea tinerilor cu internetul
Un copil în două case. Cum protejăm copilul când părinții se despart?
Serviciul de noapte 01 Aprilie 2025, 17:17

Un copil în două case. Cum protejăm copilul când părinții se despart?

Mecanismul-cheie care favorizează buna sănătate mintală a copilului după un divorț este relația bună de coparentalitate...

Un copil în două case. Cum protejăm copilul când părinții se despart?
Gabi Arteni, președinte ales APAIR: Îmi propun accesarea de fonduri pentru digitalizare și educație continuă pentru agenții imobiliari
Serviciul de noapte 01 Aprilie 2025, 14:38

Gabi Arteni, președinte ales APAIR: Îmi propun accesarea de fonduri pentru digitalizare și educație continuă pentru agenții imobiliari

România are o șansă foarte bună de a-și putea educa populația, pentru a deveni consumatori de imobiliare informați, iar APAIR...

Gabi Arteni, președinte ales APAIR: Îmi propun accesarea de fonduri pentru digitalizare și educație continuă pentru agenții imobiliari
Efectele divorțului asupra partenerilor și copiilor
Serviciul de noapte 31 Martie 2025, 10:30

Efectele divorțului asupra partenerilor și copiilor

Cât și cum îi afectează psihologic divorțul pe parteneri, dar și pe copii, discutăm la Serviciul de noapte cu Maria Țoghină.

Efectele divorțului asupra partenerilor și copiilor
Radu Szekely, despre noile planuri cadru din liceu: Trebuie să pregătim școlile pentru viață
Serviciul de noapte 28 Martie 2025, 17:09

Radu Szekely, despre noile planuri cadru din liceu: Trebuie să pregătim școlile pentru viață

Este important ca școala să scoată în evidență abilitățile și înclinațiile elevilor prin prioritizarea materiilor pe care...

Radu Szekely, despre noile planuri cadru din liceu: Trebuie să pregătim școlile pentru viață
“Adolescență coruptă”, serialul care pune pe jar întreaga lume. Cum ne punem copiii la adăpost
Serviciul de noapte 27 Martie 2025, 09:21

“Adolescență coruptă”, serialul care pune pe jar întreaga lume. Cum ne punem copiii la adăpost

Serialul "Adolescence" spune povestea unui adolescent de 14 ani, arestat sub acuzația de ucidere a colegei sale, Katie.

“Adolescență coruptă”, serialul care pune pe jar întreaga lume. Cum ne punem copiii la adăpost