Ascultă Radio România Actualitaţi Live

EXCLUSIV Cum se aduce Lumina Sfântă și cum se distribuie “Paștile”

România sub semnul sărbătorilor pascale: între temeri și speranțe, a fost tema emisiunii "Serviciul de noapte" cu Maria Țoghină.

EXCLUSIV Cum se aduce Lumina Sfântă și cum se distribuie “Paștile”

Articol de Luminiţa Voinea, 14 Aprilie 2020, 16:09

Credincioșii ortodocși sunt puși anul acesta în fața unei situații nemaintâlnite: vor sărbători Paștele în condiții de distanțare socială, din cazua pandemiei de COVID-19.

Astfel, Slujba de Paște se va desășura fără enoriași în biserici, iar Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim în condiții speciale și va fi distribuită oamenilor acasă, de către voluntari.

Proceduri speciale de aducere a Luminii Sfinte de la Iersualim

Și anul acesta Lumina Sfântă a Învierii va fi adusă în România tot de la Iersualim, dar procedurile vor fi unele speciale, având în vedere criza cu care ne confruntăm.

“Părintele Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului va sluji în Sfântul Mormânt, ca de obicei, la Slujba cea Mare, care are loc la miezul zilei de sâmbătă, va primi Lumina Sfântă și apoi, această Lumină Sfântă de la Ierusalim va pleca prin reprezentantul nostru, părintele Teofil Anăstăsoaie, superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim. Acesta va lua Lumina Sfântă de la ușa Sfântului Mormânt al Domnului, apoi va merge spre aeroport. În aeroportul Ben Gurion s-au facut deja niște protocoale, potrivit cărora avioanele din țările ortodoxe așteaptă, slujitorii ortodocși români nu au voie să iasă din avion pe aeroportul Ben Gurion. Rămân în aeronavă și așteaptă Sfânta Lumină. Parintele Teofil vine și aduce lumina delegației române, după care delegația zboară cu avionul spre București”, a explicat părintele Vasile Ioana, parohul Bisericii “Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, la emisiunea”Serviciul de noapte” cu Maria Țoghină.

În cursul serii de sâmbătă, între orele 17.00 – 19.00, delegația va ajunge la București, apoi va distribui Lumina Sfântă către protoierei și, mai apoi, către preoți.

În acest fel, Lumina Sfântă va ajunge până la 12.00 noaptea la fiecare parohie.

În noaptea de Înviere, slujba se va oficia în aer liber, în fața bisericilor, și va fi una mai scurtă, adaptată situației.

Lumina Sfântă se va împărți voluntarilor, iar aceștia vor merge la scările de bloc, sau la casele oamenilor, pentru a o împărți credincioșilor.

Credincioșii care aparțin parohiei “Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, au la dispoziție un număr de telefon pentru a se programa, dacă doresc să primească Lumina Sfântă.

“Oamenii sună, avem deja programări de câteva sute de oameni care își doresc să facă asta. La batrânii nedeplasabili urcăm la ușa lor, iar la cei deplasabili, la oamenii normali, vom distribui lumina jos, la scara blocului, la o distanță socială de 2 metri“,spune părintele Vasile Ioana.

Aceeași procedură se va aplica și la alte parohii din București, astfel că cei care doresc să primească Lumina Sfântă pot suna la biserica de care aparțin pentru a anunța acest lucru.

Cum se procură “Paștile“, pâinea binecuvântată?

Dacă până acum, pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită „Paşti”se distribuia după slujba de Înviere, anul acesta va fi sfințită în Joia Mare, pe 16 aprilie, și va fi distribuită credincioșilor mai devreme, în zilele de vineri și sâmbătă, din locuri special amenajate în afara bisericilor.

“În Joia Mare se sfințesc Paștile – pâinea uscată, anafură, tăiată și stropită cu vin și se face o rugăciune specială. Noi făceam această procedură sâmbătă dimineață, acum se va face într-o brutărie, în condiții totale de igienă. Ni se va aduce gata făcută, noi săvârșim rugăciunea în Joia Mare, astfel încât vineri și sâmbătă va fi distribuit Paștile credincioșilor în fața bisericilor. Deci, fiecare om poate merge vineri sau sâmbăta, de dimineața până seara, să-și ridice Paștile din fața parohiei sau a bisericii de care aparține. Îl vom consuma duminică de dimineață”, a explicat părintele Vasile Ioana.

Părintele a mai anunțat că persoanele în vârstă și fără aparținători din Parohia “Sfântul Nicolae Dintr-o Zi“ vor fi sunate de tinerii voluntari pentru a le spune “Hrisos a Înviat!“.

Astfel, bătrânii nu se vor simți singuri în noaptea Învierii Domnului.

“Nu este o însingurare, cu Dumnezeu niciodată nu suntem singuri. Din momentul în care v-ați botezat, vi s-a acordat în dar de către Dumnezeu un înger păzitor. Vorbiți cu îngerul dvs. păzitor, cu Domnul, cu sfinții“, a rostit părintele Vasile Ioana, parohul Bisericii “Sfântul Nicolae Dintr-o Zi“, într-un mesaj adresat persoanelor singure.

Video: Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, ediția din 13/14 aprilie 2020

Cât de periculoasă este epidemia de coronavirus și cum ne putem proteja?
Serviciul de noapte 30 Martie 2020, 14:21

Cât de periculoasă este epidemia de coronavirus și cum ne putem proteja?

Serviciul de noapte cu Maria Țoghină discută despre cele mai recente evoluții în epidemia de coronavirus.

Cât de periculoasă este epidemia de coronavirus și cum ne putem proteja?
Cum evităm efectele toxice ale dezinformării de pe rețele sociale
Serviciul de noapte 18 Decembrie 2024, 15:36

Cum evităm efectele toxice ale dezinformării de pe rețele sociale

Efectele toxice ale dezinformării de pe platformele sociale, în special TikTok, s-au văzut la primul tur al alegerilor...

Cum evităm efectele toxice ale dezinformării de pe rețele sociale
Impactul noilor tehnologii asupra modului în care publicul se informează
Serviciul de noapte 16 Decembrie 2024, 09:11

Impactul noilor tehnologii asupra modului în care publicul se informează

Romina Surugiu, decanul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și Antonio Momoc, profesor la aceeași facultate,...

Impactul noilor tehnologii asupra modului în care publicul se informează
A fost inaugurat spațiul expozițional dedicat ambasadorului Mihnea Constantinescu
Serviciul de noapte 13 Decembrie 2024, 20:52

A fost inaugurat spațiul expozițional dedicat ambasadorului Mihnea Constantinescu

Asociația Energia Inteligentă în colaborare cu Muzeul Gazelor Naturale și Asociația Ambasador Mihnea Constantinescu au...

A fost inaugurat spațiul expozițional dedicat ambasadorului Mihnea Constantinescu
Bogdan Ivănel, Code for Romania: Tehnologia este un instrument, ea are puterea pe care noi i-o dăm
Serviciul de noapte 11 Decembrie 2024, 15:23

Bogdan Ivănel, Code for Romania: Tehnologia este un instrument, ea are puterea pe care noi i-o dăm

Fondatorul Code for Romania, Bodgan Ivănel, a vorbit la Serviciul de noapte, despre necesitatea educației și a gândirii...

Bogdan Ivănel, Code for Romania: Tehnologia este un instrument, ea are puterea pe care noi i-o dăm
Cum putem utiliza tehnologia pentru a consolida valorile democratice?
Serviciul de noapte 09 Decembrie 2024, 12:00

Cum putem utiliza tehnologia pentru a consolida valorile democratice?

Fondatorul Code for Romania, Bodgan Ivănel, vine la Serviciul de noapte cu Maria Țoghină pentru un dialog despre cum putem...

Cum putem utiliza tehnologia pentru a consolida valorile democratice?
Programul "Un copil, un zâmbet” oferă sprijin pentru accesul copiilor la servicii stomatologice 
Serviciul de noapte 06 Decembrie 2024, 08:51

Programul "Un copil, un zâmbet” oferă sprijin pentru accesul copiilor la servicii stomatologice 

Programul, bugetat pentru anul 2025, alocă 15 milioane de lei pentru acordarea a 10.000 de vouchere digitale, fiecare în...

Programul "Un copil, un zâmbet” oferă sprijin pentru accesul copiilor la servicii stomatologice 
EXCLUSIV Există discuţii pentru o expoziţie NATO, găzduită inclusiv de pavilionul românesc la Expo Osaka 2025
Serviciul de noapte 05 Decembrie 2024, 10:49

EXCLUSIV Există discuţii pentru o expoziţie NATO, găzduită inclusiv de pavilionul românesc la Expo Osaka 2025

Ambsadorul României în Japonia, Ovidiu Raeţchi, a anunțat la Radio România Actualități, că există discuții cu NATO, pentru o...

EXCLUSIV Există discuţii pentru o expoziţie NATO, găzduită inclusiv de pavilionul românesc la Expo Osaka 2025