Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Nicu Stefănuţă, cel mai influent europarlamentar în domeniul sănătății

Potrivit unui clasament "VoteWatch", europarlamentarul român Nicu Stefănuţă este cel mai influent europarlamentar român în domeniul sănătății.

Nicu Stefănuţă,  cel mai influent europarlamentar în domeniul sănătății

Articol de Luminiţa Voinea, 18 Noiembrie 2021, 09:47

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 noiembrie, ora 22:12) - "Românii de pretutindeni"

Realizator ( Luminiţa Voinea): În vremuri grele de pandemie, când toată Europa luptă pentru a învinge virusul SARS-CoV-2, un europarlamentar români este răsplătit pentru eforturile sale în această criză sanitară. Îl cunoaştem în minutele următoare într-un interviu pentru "Românii de pretutindeni".

Domnule Nicu Ştefănuţă, potrivit unui clasament al influenţei la nivel european, VoteWatch, sunteţi numit cel mai influent europarlamentar român în domeniul sănătăţii şi al şaptelea din toţi cei 705 membri ai Parlamentului European. Cum aţi ajuns în acest clasament, iată pe locuri atât de bune?

Nicu Ştefănuţă:Mă bucur tare mult că mă prezentaţi ca atare. Este un clasament al unui observator independent care se numeşte VoteWatch, care ne urmăreşte activitatea aici, în Parlamentul European, urmăreşte activitatea tuturor europenilor, nu doar românilor. Şi pentru mine este foarte important următorul mesaj: eu vreau să fiu printre cei mai buni europarlamentari, nu mă consider cumva mai prejos decât ceilalţi europarlamentari europeni. Şi atunci trag foarte tare să fiu în topul acestui clasament european ca să fie bine pentru români, ca să aduc rezultate pentru români, dar şi să ne reluăm un pic mândria aceea de: uite, unul de-al nostru care a ajuns sus şi care ne reprezintă bine.

Realizator: Ce fel de acţiuni stau în spatele acestui clasament?

Nicu Ştefănuţă:Gândiţi-vă că noi, de la începutul crizei acestea pandemice, am fost non-stop preocupaţi să avem rezerve din astea, de echipamente şi de medicamente europene. Oamenii poate nu îşi mai amintesc, dar în martie anul trecut nu existau nici măşti, nu existau ventilatoare, nu existau o grămadă de astfel de necesităţi medicale şi noi am luptat, adică biroul meu şi alţi europarlamentari am luptat să avem aceste stocuri europene în primul rând şi am avut. Dacă vă amintiţi în 2020, chiar România a găzduit nişte rezerve europene pe echipamente, de măşti, de generatoare de oxigen, de ventilatoare, care erau toate necesare. Apoi, mai târziu m-am bătut să aveam vaccinuri suficiente. Ştiţi că înainte să fie scepticismul acesta împotriva vaccinului din partea unui segment al societăţii, era preocuparea că România nu va primi suficiente vaccinuri. Ei bine am luptat să avem de toate, să avem de la 1 ianuarie exact ceea ce au şi nemţii, ceea ce au şi francezii, ceea ce au cele mai bogate naţii europene avem şi noi. Faptul că noi nu le luăm, că le lăsăm să se strice în frigidere şi în centrele de vaccinare este o altă problemă. Anul acesta am mai lucrat pentru ca UE să ne ajute în faţa acestui val 4, care este groaznic pentru România, în care am pierdut atâţia oameni, am pierdut 12.000 de români într-o singură lună. Este teribil, este ca în urma unui război şi am cerut ajutoare europene pentru medicamente care lipsesc, Tocilizumab, pentru echipamente, pentru forţă de muncă, până la urmă în domeniul medical, pentru că nu mai pot medicii noştri, nu mai fac faţă acestui val şi am cerut şi Organizaţii Mondiale a Sănătăţii ajutor pe un lucru foarte important, conştiinţa medicală a oamenilor, cunoaşterea medicală care suferă. Vedem, orice fel de zvon la noi devine prevalent şi e mare păcat.

Realizator: Din păcate în momentul în care noi vorbim acum, în România situaţia este dificilă, sistemul medical românesc este supus unor presiuni uriaşe, iar marea problemă, pe lângă numărul mare de decese, este faptul că în România nu există tratamente suficiente aşa cum există în celelalte ţări din Uniunea Europeană. Din acest punct de vedere, al asigurării tratamentelor şi în România, ce puteţi face din poziţia dumneavoastră de europarlamentar?

Nicu Ştefănuţă: La nivelul UE am constituit o rezervă de 10 medicamente strategice pentru tratarea COVID-19 şi a pandemiei în special. Şi mai este ceva: să nu uităm că nu doar COVID-19 este singura boală în momentul acesta. Sunt bolnavi de cancer care nu au ce le trebuie, sunt mulţi alţii, iar aici soluţia noastră a fost să cumparăm la nivel european aceste rezerve, să avem rezerve, să ştim ce lipseşte şi să le dăm către statele membre, mai ales că nu avem un grad de vaccinare foarte înalt. Cred că singura ţara din UE care poate declara victoria este Danemarca, care are peste 90% din oameni vaccinaţi, nici nu se mai poartă mască în Danemarca şi trăiesc mult mai bine. Mai este ceva, unii oameni compară mere cu pere. Păi uite că în Germania, unde s-au vaccinat 67%, sunt şi acolo infectări. Nu a zis nimeni că nu te mai infectezi dacă te vaccinezi. Ceea ce a zis ştiinţa şi ceea ce arată numerele este că nu mai mori, că nu mai există ratele acelea enorme de mortalitate dacă te vaccinezi. Şi o vedem în spitale, din păcate 95% din cei care pier sunt oamenii nevaccinaţi şi asta este marea diferenţă, că ia mortalitatea de pe masă acest vaccin.

Realizator: Sunt curioasă, domnule Nicu Ştefănuţă, cum se vede situaţia României de la Bruxelles şi ce decizii ale forului european sunt în pregătire pentru a sprijini ţările care fac faţă cu greu pandemiei, aşa cum este şi România de altfel?

Nicu Ştefănuţă: Ştiţi cum se vede? Noi avem o vorbă la români: ca să îţi faci vara sanie şi iarna căruţă, nu?! Se vede că noi nu ne-am făcut vara sanie. Nu ne-am făcut deloc sanie şi iată că a venit iarna acestei boli peste noi şi nu eram pregătiţi. Aşa se vede! Mie mi-ar plăcea ca noi, un pic, să revenim la realitate, să avem încredere în ştiinţă şi în oamenii din sistemul medical. Şi aş mai spune ceva, în privinţa medicamentelor, toată lumea zice că ar prefera o pilulă, toată lumea ar prefera o pilulă, bineînţele, dar asta nu există deocamdată. Firmele cele mai bune internaţional, cei mai buni cercetători dezvoltă acum medicamente care reduc suferinţa, dar nu te protejează. Tot vaccinul are capacitatea de 90% să te protejeze. M-aţi întrebat ce face UE pentru noi? Eu am cerut încă de la sfârşitul lui septembrie ca UE să intervină prin acel mecanism de urgenţă, pentru că vedeam numerele crescând şi matematica nu minte. Când vezi o curbă care creşte, ştii unde merge şi ştii ce înseamnă pentru oameni. Şi ce am obţinut? Am obţinut rezerve, de exemplu, de medicamente substitut la Tocilizumab, substitut foarte bun din Germania, au fost trimise peste 12.000 de astfel de produse. Polonia, Ungaria, Olanda şi alte ţări au ajutat fiecare, Danemarca, cu personal medical, cu generatoare de oxigen. Solidaritatea europeană este acolo, nu pot să mint, trebuie şi noi însă să ne facem partea de pregătire şi partea de răspuns. Am participat şi la o campanie a DSP-ului italian, m-au solicitat să ajut, aşa încât românii din Italia să se vaccineze, pentru că au aceeaşi problemă pe care o avem şi noi în ţară cu românii noştri, cu îngrijitoare, cu batante, cu tot felul de români care fie o frică legitimă, fie au o lipsă de cunoştinţă. Şi am participat şi la campania asta a DSP-ului din Toscana şi voi participa peste tot ca să vorbim deschis, să răspundem întrebărilor şi fricilor oamenilor, aşa încât românii să se vaccineze nu doar în ţară, ci peste tot unde trăiesc în Europa.

Echipa Națională de Dezbateri a României, succes remarcabil la Zagreb
Românii de pretutindeni 18 Decembrie 2024, 08:37

Echipa Națională de Dezbateri a României, succes remarcabil la Zagreb

Cel mai departe în competiție a ajuns Romania Blue, Dragoș Matei, Andrei Toma, Andrei Gârcoveanu, în semifinale, unde s-au...

Echipa Națională de Dezbateri a României, succes remarcabil la Zagreb
Trofeul Excelenței Românești 2024: Jurnalistele Ruxandra Săraru, Maria Țoghină și Luminița Voinea, între laureați
Românii de pretutindeni 17 Decembrie 2024, 16:36

Trofeul Excelenței Românești 2024: Jurnalistele Ruxandra Săraru, Maria Țoghină și Luminița Voinea, între laureați

15 personalități au fost alese dintr-un impresionant portofoliu de 83 de nominalizări din 11 țări.

Trofeul Excelenței Românești 2024: Jurnalistele Ruxandra Săraru, Maria Țoghină și Luminița Voinea, între laureați
Corul Madrigal, turneu de succes la Roma
Românii de pretutindeni 06 Octombrie 2024, 18:15

Corul Madrigal, turneu de succes la Roma

Timp de 3 zile, între 30 septembrie și 2 octombrie 2024, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin...

Corul Madrigal, turneu de succes la Roma
55 de ani de prezență culturală oficială românească la New York
Românii de pretutindeni 05 Octombrie 2024, 21:24

55 de ani de prezență culturală oficială românească la New York

Biblioteca Română de la New York, deschisă aici cu 55 de ani în urmă, a fost singura instituție de felul...

55 de ani de prezență culturală oficială românească la New York
Turneul Corului Madrigal la Roma. Concerte, recitaluri și filmări la Panteon
Românii de pretutindeni 01 Octombrie 2024, 14:35

Turneul Corului Madrigal la Roma. Concerte, recitaluri și filmări la Panteon

Aflat în turneu în Italia, Corul Madrigal a filmat un nou clip în Panteonul de la Roma și are programate două concerte cu...

Turneul Corului Madrigal la Roma. Concerte, recitaluri și filmări la Panteon
Monica Babuc: ICR Chișinău  este un mijlocitor al actului cultural panromânesc
Românii de pretutindeni 08 Septembrie 2024, 20:45

Monica Babuc: ICR Chișinău  este un mijlocitor al actului cultural panromânesc

Monica Babuc a vorbit pentru "Românii de pretutindeni", despre proiectele culturale ale acestei toamne.

Monica Babuc: ICR Chișinău  este un mijlocitor al actului cultural panromânesc
Consulul României la Barcelona: Îmi propun acordarea asistenţei consulare non-stop
Românii de pretutindeni 06 August 2024, 11:59

Consulul României la Barcelona: Îmi propun acordarea asistenţei consulare non-stop

Consulul general al României la Barcelona, Sandra Gătejanu Gheorghe are ca priorităţi îmbunătăţirea serviciilor consulare şi...

Consulul României la Barcelona: Îmi propun acordarea asistenţei consulare non-stop
Kasandra Kalman Năsăudean, românca de excelență care duce România bună mai departe
Românii de pretutindeni 04 Iulie 2024, 06:59

Kasandra Kalman Năsăudean, românca de excelență care duce România bună mai departe

Occidentul Românesc și Gala Excelenței Românești din afara granițelor sunt două proiecte pe care Kasandra Kalman Năsăudean...

Kasandra Kalman Năsăudean, românca de excelență care duce România bună mai departe